ULTIMA ORĂ‚. După Matei, Thicot și Munteanu au părăsit și ei cantonamentul de la Săftica. Nu vor juca sigur împotriva Stelei
- Steaua și Dinamo dispută joi prima manșă a semifinalei din Cupa României, pe Național Arena, cu începere de la ora 20:30
-
Partida e transmisă de ProTV
UPDATE 18. 40 Steven Thicot nu a putut face față antrenamentul de miercuri de la Săftica, iar după ședința de pregătire a părăsit cantonamentul. La fel a procedat și Cătălin Munteanu, astfel că este clar că Stoican nu se va putea baza pe cei doi în meciul cu Steaua.
UPDATE 16.00 Cătălin Munteanu a acuzat și el dureri la antrenamentul de miercuri. Prezența lui „Cap de Zmeu” este pusă în pericol pentru partida de joi seară, dar antrenorul speră că jucătorul de 35 de ani va face parte din lotul de 18 . Altfel, Cosmin Matei efectuează tot miercuri un RMN. Decarul lui Dinamo are probleme mai vechi la un ligament.
Antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican, va începe mai mult ca sigur meciul contra Stelei fără Cosmin Matei (22 de ani). Acesta a suferit o accidentare în partida de campionat pierdută de Dinamo pe teren propriu, 2-3, în fața celor de la Pandurii Târgu Jiu. Matei a fost schimbat înainte de pauză cu marcatorul celor două goluri ale gazdelor, Kamil Bilinski. Din cauza accidentări suferite, mijlocașul dinamovist nu a intrat astăzi în cantonament alături de coechipieri, astfel că prezența sa în derby este exclusă.
Thicot a intrat în cantonament
Suporterii lui Dinamo pot totuși să spere că îl vor vedea pe teren pe Steven Thicot (27 de ani). Fundașul francez a intrat în cantonament, în ciuda faptului că nu este 100% refăcut. În funcție de cum se va simți la ora meciului, Stoican va decide dacă se va baza pe serviciile sale într-unul dintre cele mai importante meciuri ale lui Dinamo în acest sezon competițional.
3 goluri în 21 de meciuri în Liga 1 are Cosmin Matei în acest sezon
Partida Steaua-Dinamo din turul semifinalelor Cupei României se dispută joi, de la ora 20:30, în direct la Pro TV.