Dinamo nu mai joacă în Superliga, dar încă atrage nume mari la partidele pe care le joacă, în special cele din grupele Cupei României Betano.
Multe nume importante au ales să urmărească din tribune partida cu Sepsi (2-3), atrași probabil și de faptul că întâlnirea a avut loc pe „Arcul de Triumf”. Printre acestea și Andrei Nicolescu, fost vicepreședinte al Rapidului, sau Anghel Iordănescu, fostul mare selecționer al României.
În jur de 6.000 de spectatori au fost prezenți la meciul de marți seara, iar peluza în care s-au aflat fanii dinamoviști a fost arhiplină, fiind singurul loc din stadion unde nu se mai găseau bilete înaintea fluierului de start.
Dinamo reprezintă în continuare un brand important în România, drept dovadă că la meciul cu Sepsi nu au lipsit Anghel Iordănescu, Emil Săndoi, Florin Bratu sau Florin Constantinovici.
Alături de Ovidiu Burcă a fost Andrei Nicolescu, fost vicepreședinte la Rapid, în perioada în care echipa juca în Liga 2 și era patronată doar de Victor Angelescu.
De asemenea, cei de la CS Dinamo au ținut să încurajeze echipa de fotbal, înainte ca echipa de handbal, campioana României, să întâlnească Constanța.
La masa presei au stat și conducătorii lui Sepsi, în frunte cu Laszlo Dioszegi, omul cu banii de la Sfântu Gheorghe.
Acesta a fost surprins că nu s-a găsit o lojă și pentru oaspeți, însă nu a părut deranjat de locul în care a vizionat partida cu Dinamo.
Oficialii „câinilor” au vrut să evite un eventual conflict la prima partidă pe arena „Arcul de Triumf”, în condițiile în care mulți suporteri vulcanici au urmărit meciul din apropierea lojelor. Astfel, oficialii celor de la Sepsi au stat printre jurnaliști, la ultimul etaj al stadionului unde se joacă meciurile naționalei României de rugby.
Imediat după fluierul final, jucătorii lui Ovidiu Burcă nu au fost huiduiți, ba dimpotrivă! Impresionați de faptul că fotbaliștii dinamoviști au luptat până în ultimul minut, în tentativa de a reveni spectaculos, fanii i-au aplaudat pe aceștia minute bune.
Ultrașii și jucătorii au cântat ca după un succes, fanii dorind să-i încurajeze pe „câini” în perspectiva meciurilor grele din Liga 2.
Fotbaliștii lui Dinamo nu i-au uitat nici pe fanii din Peluza Sud, care au stat la tribuna a doua a arenei „Arcul de Triumf”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER