CS Afumați i-a pus probleme serioase lui CS U Craiova în Cupa României, oltenii fiind nevoiți să revină de două ori, după ce au fost conduși de divizionara secundă. După 90 de minute, scorul a fost egal (1-1), astfel că s-a mers în prelungiri. Vlada a înscris pentru 2-1 în minutul 93, după un carambol în apărarea oltenilor. Atacantul iflovenilor a încercat să sărbătorească într-un mod caracteristic jucătorilor de top din Europa. Din păcate, rezultatul nu a fost cel dorit.
Captură Digi Sport
Imediat după ce și-a adus echipa în avantaj pentru a doua oară în meci, atacantul ilfovenilor și-a scos tricoul și l-a arătat puținilor spectatori prezenți pe Ilie Oană din Ploiești, dar aici s-au oprit coincidențele cu Messi și Ronaldo. Vlada, care s-a ales cu un cartonaș galben pentru gestul său, a ținut tricoul invers. Oricum, pe spate nu era inscripționat numele său, ci doar „Consiliul Local Afumați”.
Marcelo a fost cel care a inspirat jucătorii europeni să sărbătorească într-un astfel de mod, după finala Ligii Campionilor din 2014, când Real s-a impus în fața rivalilor de la Atletico, în prelungiri. Brazilianul a marcat pentru 3-1, după care a rămas cu tricoul ridicat spre camera de filmat. Galacticii au cucerit „La Decima” în stagiunea respectivă. Vlada a încurcat fețele tricoului, astfel că pe reluare nu i s-a văzut numele.
Messi a readus în atenția publicului acest mod de a sărbători golul, după ce a marcat golul victoriei în ultima secundă pe Santiago Bernabeu, în „El Clasico”. Ronaldo i-a răspuns într-un alt „Clasico”, disputat pe Camp Nou. Fekir a inflamat spiritele în Franța după ce a marcat pentru 5-0 în derby-ul cu Saint-Etienne. Căpitanul lui Olympique Lyon s-a dus direct spre galeria adversarilor, pentru a completa umilința. Fanii au intrat pe teren iar meciul a fost întrerupt minute bune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER