Dispariţia lui Diego Armando Maradona a îndurerat iubitorii fotbalului de pe întreaga planetă şi excepţie nu fac cei din ţara noastră. Deseară, la meciul din Cupa României, Universitatea Craiova – Progresul, gazdele vor să dedice un moment omagial unicului Dieguito.
Astfel, organizatorii vor să inscripţioneze tricourile de joc ale alb-albaştrilor cu chipul lui „Pibe d’Oro” sau cel puţin să intre pe teren cu tricouri speciale, peste cele de joc, tot cu imaginea celebrului fotbalist argentinian. Totodată, pe tabelele electronice vor fi derulate filmări cu Diego Armando Maradona, în semn de apreciere şi respect faţă de cel care înnobilat fotbalul cu talentul său inegalabil. FRF nu a anunţat dacă vor fi ţinute şi momente de reculegere în memoria lui Maradona, la meciurile din competiţia pe care o organizează, Cupa României.
Napoli este una dintre echipele cu mare priză la fanii olteni, care consideră că Universitatea Craiova se aseamănă într-o anumită măsură cu clubul căruia Diego Armando Maradona i-a adus cele două scudetto din palmares, cât şi Cupa UEFA. Fanii olteni vor să-l omagieze în felul lor pe Diego, tot cu prilejul partidei din această seară, chiar dacă accesul spectatorilor este interzis.
Sub titlul AD10S, clubul din Bănie a postat pe site-ul oficial un mesaj omagial, la dispariţia lui Diego Maradona: „Maradona a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. El a câștigat, împreună cu echipa Argentinei (al cărei căpitan a fost) Cupa Mondială la fotbal în 1986. În cariera sa, Diego Armando Maradona a înscris 34 de goluri pentru echipa națională a Argentinei, în care a fost titluar de 91 de ori. El a participat la patru ediții ale Cupei Mondiale: 1982 (Spania), 1986 (Mexic), 1990 (Italia) și 1994 (SUA).
La ediția din 1986, când Argentina a devenit campioană mondială, Maradona a rămas în istoria fotbalului în special pentru cele două goluri înscrise în sfertul de finală cu Anglia: primul gol înscris cu mâna (despre care ulterior, Diego Maradona a spus că „a fost mâna lui Dumnezeu”), iar al doilea, considerat cel mai frumos gol din istoria campionatelor mondiale de fotbal, când a driblat aproape întreaga echipă a Angliei înainte de a marca”.
La ultimele două meciuri de pe teren propriu ale Craiova au fost comemoraţi Ilie Balaci, la doi ani de la dispariţie, şi Adrian Păunescu, de la al cărui deces s-au scurs zece ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER