Universitatea Craiova câştigă la Ploieşti şi mai păstrează şanse de calificare în sferturile Cupei României

Universitatea Craiova câştigă la Ploieşti şi mai păstrează şanse de calificare în sferturile Cupei României
  • Publicat:

Petrolul Ploieşti şi Universitatea Craiova îşi dau întâlnire de două ori în patru zile pe „Ilie Oană”, în Cupa României şi în campionat. Primul episod a fost adjudecat de olteni, cu 2-0, diferenţa fiind făcută în repriza secundă de golurile lui Bană şi Houri.

După ruşinea cu Metalul Buzău, Universitatea mai avea doar şanse teoretice să treacă de grupele Cupei României, aşa că şi al doilea obiectiv era aproape compromis, după ce în cupele europene prezenţa a fost meteorică. La fiecare apariţie, Gâlcă se declară uimit de nivelul campionatului şi experienţa omologilor săi, de parcă nu şi-a făcut update, după aproape un deceniu petrecut peste hotare, chiar dacă s-au scurs 8 luni de când a revenit în ţară. Şi nu greşeşte prea mult Costelino, fiindcă aproape în fiecare meci Craiova are acest handicap al strategiei de joc, trebuind să-l compenseze cu valoarea lotului şi surplus de efort. Şi cum jucătorii Ştiinţei nu sunt tocmai dispuşi la sacrificiu, perioadele nefaste pot apărea oricând. Jocul alb-albaştrilor nu a căpătat coerenţă deşi sezonul este la jumătate. Antrenorul este ţinut în post de clauza de reziliere. Patronul aşteaptă în van o demisie „de ruşine” sau „de onoare”. Echipa este ţinută pe linia de plutire de momentele în care Mitriţă are chef de fotbal. Readus în club, lui Sorin Cârţu i s-a temperat discursul şi din „vitrină” redirecţionează răspunsurile  către antrenori şi jucători. Căpitanul Bancu îşi critică colegii din ofensivă. Gâlcă se plânge şi el de atacanţi, deşi tot el şi-a încropit lotul, cu 8 noutăţi. Străinii şi autohtonii formează un lot stufos şi eterogen, căruia Gâlcă nu-i poate oferi busola. Craiova e un Turn Babel, s-au amestecat toate limbile, numai cea a fotbalului nu este vorbită la comun. Fiecare pentru el, niciunul pentru echipă. Spectatorii nu se mai înghesuie la meciurile Ştiinţei nici măcar la derby-uri.

Prima repriză de pe „Ilie Oană” a fost un chin, fiind de notat doar bara lui Moussaki

După ce Metalul Buzău a remizat cu Dinamo, doar Petrolul avea şanse importante de calificare la începutul partidei de pe „Ilie Oană”, în ultima etapă urmând să joace cu eliminata Dinamo. Un meci între o echipă defensivă precum Petrolul şi una debusolată precum Craiova, ambele în formule experimentale, a fost surclasat la rating de disputele electorale şi de meciurile din campionatele puternice. Prima repriză a fost insuportabilă, o continuare a supliciului din campionat, acel 0-0 din  Bănie, meci în care Universitatea nu a tras deloc pe poartă. Petrolul a aşteptat contraatacul în jumătatea proprie, în timp ce Craiova l-a aşteptat pe Mitriţă să apară în joc. Dacă nu era bara lui Moussaki, invitat la gol de letargicii fundaşi ai lui Gâlcă, nu era absolut nimic de notat.  

Intrat la pauză, Houri a schimbat faţa Craiovei în repriza secundă

La pauză, Houri a apărut pe teren şi a oferit ritm jocului Craiovei, care şi-a dat seama că nu mai are nimic de pierdut. Şi această ipostază a scos-o la pupitru. Pe o intercepţie a lui Oshima, Mitriţă şi Lukic au creat prima ocazie a Universităţii, iar Bană a marcat în epilogul acţiunii, cu un şut plasat. Mehmet Topal a apelat şi el la piesele importante din lot şi au început să apară ocaziile prin fragila apărare a oltenilor. Ambele echipe au dat senzaţia că abia pe parcurs vor constata dacă sunt dispuse să ia în serios meciul de Cupă, când îşi vor fi evaluat şansele la victorie şi la calificare. Când gazdele s-au convins că s-au trezit prea târziu pentru a-şi apăra drumul spre sferturi, au aruncat mănuşa şi oaspeţii au mai dat o lovitură. Houri a avut o finalizare superbă, pe măsura acţiunii create de Mora şi Bană în banda dreaptă şi Universitatea se impune cu 2-0 în primul episod al dublei dispute cu Petrolul, sâmbătă urmând duelul din campionat.

Craiova se agaţă astfel de şansele teoretice de calificare, dar acestea rămân misuscule, fiindcă pentru calificare oltenii au nevoie de o victorie la scor în ultima etapă, pe terenul celui mai dificil adversar, FCSB.  

Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova 0-2

Au marcat: Bană 56, Houri 88.  

Petrolul Ploiești: Eșanu – Ricardinho, Roche, Huja, Hanca – Mateiu (84 Boţogan), T. Keita (67 Jyry) – D. Radu (67 Rădulescu), Tolea, M. Bratu (59 Grozav) – Moussaki (59 Tudorie).  Antrenor: Mehmet Topal. 

Universitatea Craiova: S. Lung – Iago Lopez (46 Mora), Maldonado, Sierra, Ndong (81 Bancu) – Oshima, Mekvabishvili (46 Houri) – Bană, Mitriță, Ivan (65 Căpăţână) – Lukic (65 Koljic). Antrenor: Costel Gâlcă. 

Arbitru: Adrian Cojocaru. Asisteni: Cristian Daniel Ilinca și George Bogdan Duță. Arbitru de rezervă: Horia Mladinovici. Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan. Asistent VAR: Claudiu Marcu

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren
Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după meciul cu Liverpool: românul a bifat 108 minute pe teren
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Gigi Becali anunţă declinul lui Dan Şucu:
Gigi Becali anunţă declinul lui Dan Şucu: "Nu poate să ţină Genoa, dar nu-i ţin eu socoteala. La Rapid vreau…
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
Cum a învăţat Iancu Guda, la vârsta de 6 ani, ce înseamnă datorii proaste: Greşelile se plătesc scump în viaţă
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
Despărțire la început de 2025?! Vedeta de la Neatza cu Răzvani și Dani ar fi pus capăt relației
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Cât costă cel mai așteptat SUV românesc în 2025? Noul model va face furori
Cât costă cel mai așteptat SUV românesc în 2025? Noul model va face furori
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×