UTA are curaj cu CFR Cluj în Cupa României: „Ne putem bate de la egal la egal cu oricine”

Redactor:
Călin MNERIE
UTA are curaj cu CFR Cluj în Cupa României: „Ne putem bate de la egal la egal cu oricine”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câștigând cu 1-0 pe terenul lui CFR Cluj, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a obținut poate cel mai prețios rezultat post revoluționar.

Succesele din anii ’90 ale generației lui Ungur, Țucudean (tatăl lui George, fost câștigător al campionatului cu FCSB, Viitorul și CFR Cluj) sau Mitu contra celor de la Steaua sau Dinamo s-au născut pe teren propriu, sau superba victorie de la Timișoara, cu Poli, are mai mult valoare sentimentală, pe când trei puncte luate pe terenul campioanei en-titre, singura echipă ce reprezintă România în cupele europene, dau o mare greutate pentru prezentul și viitorul imediat al clubului fanion al Aradului.

O surpriză și în Cupa României

În acest context, Laszlo Balint a vorbit despre un moment de cotitură pentru UTA și asta pentru că și cei mai sceptici jucători, oameni din club sau apropiați ai echipei au realizat că nu există limite.

„Cred că la meciul din etapa trecută, de la Cluj, s-a făcut o răscruce în drumurile noastre, în cel al echipei. Toată lumea a conștientizat că echipa asta poate fi una bună sau foarte bună a Ligii 1, care se poate bate de la egal la egal cu absolut oricine. Eu am crezut asta de la bun început, din momentul în care s a obținut promovarea, dar a fost destul de complicat să ajungem cu toții la un numitor comun. Pentru că, în general, așa suntem noi românii când dăm de greu ne cam ascundem în spatele vorbelor.

Nu trebuie să avem scuze cel puțin în momentul în care intrăm pe teren. Băieții muncesc foarte bine, dar la fel de adevărat este că au fost foarte multe provocări din multe puncte de vedere. Acestea ne-au pus și ne vor mai pune în fața unor situații neprevăzute de foarte multe ori și atunci trebuie să știm să gestionăm rapid și eficient niște situații nemaiîntâlnite. Până acum, cred că ne-am descurcat onorabil și vrem să facem același lucru și în Cupa României. Dacă ne raportăm la această competiție, observăm că am avea 5 adversari până să ridicăm trofeul  deasupra capului și atunci cred că asta trebuie să fie motivația supremă pentru noi. Dacă sezonul trecut am reușit să ne impunem ca și campioni ai Ligii 2-a, de ce să nu ne gândim că în acest sezon putem să fim o surpriză în această competiție a Cupei României și să ajungem în finală?

Eu îmi doresc mult, cum, îmi doresc să facem o figură foarte frumoasă și la prima noastră participare în campionatul Ligii 1. E foarte important să ne stabilim obiective înalte. Sigur, ca să le atingi trebuie să beneficiezi și de anumite condiții, de un anumit context și un mediu în care să lucrezi în liniște și să te poți dezvolta. Dar mie nu-mi plac oamenii care gândesc mic, mărunt. Nu am fost niciodată și nu voi fi un astfel de om și tocmai de aceea eu, personal, îmi propun obiective mari. Nu o să le spun acum, dar e important ca absolut toată lumea care este în jurul clubului să înțeleagă că vrem să ne dezvoltăm”, a punctat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

Pași importanți spre statutul de echipă respectată în România

Mergând mai departe cu raționamentul său, Balint susține că UTA are deja un alt statut în fotbalului românesc și nu au trecut decât 11 runde din prezenta ediție de campionat, iar parcursul în Cupa României a echipelor de Liga 1 demarează doar în acest weekend.

„Eu cred că cel puțin în ultimele luni UTA a făcut pași importanți către statutul de echipă respectată în România. Țin minte că, nu mai departe de anul trecut în primăvară, când discutam cu anumiți jucători și le spuneam că am semnat cu UTA și că mi-aș dori să lucrăm împreună cam strâmbau din nas. Acum s-au schimbat radical treburile, clubul acesta a devenit atractiv din multe puncte de vedere. Vedeți deja destui jucători importanți în vestiarul echipei și, credeți-mă, sunt mulți care vor să vină la UTA. Atât jucători cât și oameni de fotbal și așa mai departe.

Știm ce avem de făcut ca să ne dezvoltăm și mai avem în față o muncă grea și de lungă durată. Dar, e foarte important să înțeleagă toată lumea că UTA este un brand, în primul rând pentru Arad. Mai departe, tot ce facem noi acum este să încercăm să facem din UTA și brand al fotbalului românesc. Din păcate, pe plan național, în istoria recentă, UTA ieșise de pe acest firmamentul al echipelor care contau cu adevărat în fotbalul românesc, însă ne luptăm și muncim să o readucem pas cu pas din nou acolo”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.

Nu-l interesează recordurile, ci progresul echipei sale de la o săptămână la alta

Pentru UTA a fost un al recordurilor, al bornelor atinse după zeci de ani. Echipa a revenit pe sscena primului eșalon după 12 ani de zile și e neînvinsă în meciurile oficiale din deplasare în 2020, iar succesele de pe terenurile lui Dinamo și CFR Cluj au fost obținute după 53, respectiv 47 de ani!

„Pe mine nu mă interesează recordurile, ci mă interesează să devenim de la săptămână la săptămână mai buni. Dacă suntem băieți deștepți și conștientizăm importanța momentului pentru club, pentru suporteri, pentru Arad, o să facem tot posibilul să fim foarte buni pe toate planurile. Iar mie nu-mi place să pierd deloc și jucătorii știu acest lucru. Indiferent că jucăm în campionatul plin de provocări al Ligii 1 sau că intrăm acum într-o competiție a surprizelor.

Sigur, a fost un lucru mare de tot să câștigăm pe terenul campioanei, dar încă de la primul antrenament al noului ciclu de pregătire a meciului de la Mirecurea Ciuc, le-am atras atenția că pentru noi urmează un meci de o cu totul altă factură. Mă bucură foarte mult că au înțeles pentru că i-am văzut foarte implicați și preocupați de ceea ce avem de făcut la antrenamente. Chiar dacă, cel puțin ieri și alaltăieri, au fost două antrenamente destul de grele cu încărcătură, băieții au reacționat foarte bine, deci nu s-au dat înlături de la absolut nimic. S-au angajat la efort și asta ne dă speranțe că suntem pe drumul cel bun”, a adăugat Gyuszi Balint.

Regretul pierderii Cupei în tricoul Urziceniului

Pentru UTA, accederea în optimile Cupei României ar deveni deja un rezultat important, ținând cont că ultima prezență în această fază a competiției datează din 2006. „Eram pe teren la acel eșec din optimi, 1-2, cu FC Argeș, meci disputat la Târgu Jiu. Dar, din cariera mea de fotbalist am rămas cu marele regret că am pierdut finala Cupei României jucată în tricoul Urziceniului, pierdută în fața celor de la CFR Cluj (n.r. 1-2 în 2008). Iar mie nu-mi place deloc să pierd deloc, iar jucătorii știu acest lucru”, a mai subliniat Laszlo Balint.

22 de jucători pentru deplasarea din județul Harghita

În afara lui Moldovan (încă în carantină) și Hrezdac (în refacere după operația la genunchi), toți utiștii sunt apți pentru meciul de luni, din județul Harghita, din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României. Totuși, Balint a precizat că va gestiona foarte atent situația lui Denis Rusu, care a lipsit de la antrenamente timp de zece zile datorită unei probleme la sinusuri.

„În principiu, o să deplasăm 22 de jucători tocmai în ideea în care, fiind o deplasare lungă și având antrenament în preziua meciului și după el îmi doresc ca toată lumea să rămână să rămână focusată pe activitatea zilnică a echipei. Dar, mai important este obiectivul pe care ni-l fixăm noi ca și colectiv pentru această deplasare și mentalitatea cu care ne vom urca în autocar la plecarea spre Miercurea Ciuc. Altfel, la meciul cu FCSB nu mă gândesc absolut deloc în acest moment, a concluzionat Balint, înainte de Csikszereda – UTA din cadrul 16-mililor de finală ale Cupei României, de luni, 30 noiembrie, de la ora 14:00.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia.
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o…
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Adriana Bahmuțeanu primește AMENINȚĂRI! George Restivan rupe tăcerea după moartea lui Silviu Prigoană, ce pățește și el
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
Dacia care pune la respect multe SUV-uri. Cum arată creația unui român - VIDEO
Dacia care pune la respect multe SUV-uri. Cum arată creația unui român - VIDEO
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×