Vaslui, la porțile Cupei

Ialomițenii au dominat meciul, dar fără niciun efect pe tabela de marcaj.

Moldovenii s-au mulțumit să se apere și să iasă pe contraatac atunci când au avut posibilitatea. Adică o dată și bine în prima repriză. Pasa cu călcâiul a lui Hugo Luz l-a găsit liber pe Milislavjevic, a urmat o pătrundere în viteză și o centrare în mijlocul careului, de unde Wesley a marcat primul gol al meciului (foto).

Deși în repriza a doua Dan Petrescu i-a aruncat pe teren atât pe Bârlădeanu, cât și pe Bilașco, elevii săi au dat doar un recital de pase greșite și șuturi aiurea, mingea părând un obiect greu de controlat. Cei care au înscris au fost tot vasluienii, printr-o torpilă de la 35 de metri a lui Genchev, iar  echipa lui Moldovan s-a mai apropiat cu un pas de principalul său obiectiv din acest sezon, câștigarea Cupei României.

 

Publicat: 15 04. 2009, 08:49
Actualizat: 15 04. 2009, 08:55