Veteranii din Ștefan cel Mare se simt amenințați de ‘New Dinamo'”Nu suntem noi oile negre”

Andrei Mărgăritescu e singurul dinamovist din lot care a fost pe
teren la ultima finală de Cupa României câștigată de „câini”, 1-0
cu Farul, în 2005. El și Andone s-au bucurat atunci, lucru pe care
ambii speră să-l repete și în mai anul curent. Primul hop, mâine,
de la 20:30, în direct la PRO TV, la Bistrița. Un alt subiect
delicat, dar de care cel poreclit „China” nu s-a ferit să
vorbească, este mult-discutatul proiect „New Dinamo”, a cărui
punere în practică înseamnă despărțirea de jucători experimentați,
precum el, Dănciulescu ori Cătălin Munteanu.

Andrei, care e obiectivul pentru meciul tur cu
Bistrița?

E evident că vrem victoria. Dar obiectivul e să luăm prima opțiune
pentru calificare. Deci, trebuie să marcăm, să dăm goluri…

Ai fost introdus pe teren suficient de mult sezonul
acesta? Ești mulțumit de cât ai jucat?

În tur sunt mulțumit de cât am fost folosit, în a doua parte este
altceva. Dar e normal, cât timp se dorește reîntinerirea echipei.
Nu am avut nicio problemă cu decizia conducerii și m-am conformat.
Joc de câte ori este nevoie, acum au apărut meciurile din trei în
trei zile și am prins și eu echipa…

Te deranjează asta?
Nu, este proiectul clubului. Dar problema este că de fiecare dată
când apare ceva despre „New Dinamo” se scrie și că Mărgăritescu,
Cătălin Munteanu sau Pătrașcu sunt bătrâni și trebuie să plece.

În condițiile astea crezi că mai rămâi la echipă și de
la vară?

Este greu să rămân în condițiile astea. E greu pentru noi cu
mediatizarea asta negativă. Noi suntem mereu „oile negre”, asta în
timp ce tot ce vrem este să ajutăm echipa. Și o ajutăm! Nu vreau să
apreciez eu dacă este corect sau nu…

Revenind la meciurile cu Bistrița, unde vezi că ar fi
dificultatea accederii în finală?

Dificultatea provine din faptul că absolut toți microbiștii ne văd
deja jucând în finală. Or asta înseamnă presiune suplimentară pe
echipă. Cred totuși că va fi bine!

„Mi-e tare dor de un trofeu. Dar și mai mult își doresc
asta tinerii. Alexe, Torje, Ganea. Ei nu au câștigat încă niciunul
și, până la urmă, numai cu trofeele rămâi la final, ele
contează”

Andrei Mărgăritescu, mijlocaș Dinamo

11.05.2005,
București
Echipa lui Dinamo din ultima finală de Cupă
câștigată

Publicat: 18 04. 2011, 21:15
Actualizat: 19 04. 2011, 04:58