Victoria contra Stelei i-a adus o problemă pe cap!** Chivorchian regretă că le-a promis primă jucătorilor: „Am scăpat porumbelul”
Oficialul clubului alb-violet le-a promis o primă specială pentru victoria din meciul cu Steaua, chiar dacă la Poli nu se mai dau de câțiva ani recompense financiare pe lângă salarii.
Jucătorii lui Poli Timișoara nu au mai primit de trei sezoane recompense financiare pentru meciuri câștigate. Regulamentul de ordine interioară a clubului alb-violet a fost modificat, astfel încât fotbaliștii au promise prime doar la finalul sezonului, în cazul în care realizează obiectivul.
Daniel Stanciu a spus marți că meciul cu Steaua nu a fost o excepție, însă Gheorghe Chivorchian i-a motivat în plus pe jucători, miercuri, când i-a anunțat că vor primi o primă dacă înving Steaua. „În ceea ce privește recompensele, o să mai analizăm, o să mă mai gândesc. Ieri (n.r., miercuri), având o discuție cu ei, am scos un porumbel și știu că ei așteaptă acum ceva de la mine și o să încerc ca acest porumbel să fie un porumbel frumos”, a spus președintele lui Poli după meciul de aseară.
Felicitați de Contra
„Am primit foarte multe felicitări, foarte multe telefoane, chiar și de la Cosmin Contra, printre alții. Le mulțumesc că sunt cu gândul la echipă”, a mai declarat Chivorchian, care nu renunță la gândul de a se califica în Europa League cu Poli chiar în acest sezon. „A fost o motivație faptul că ne-am propus să ajungem în cupele europene prin Cupa României. Și faptul că jucătorii au îmbrăcat acel tricou a fost o motivație în plus, dar și faptul că am întâlnit Steaua, care, așa cum spun cei din mass-media, face rating”, a afirmat oficialul clubului timișorean.