Viorel Moldovan, în pericol!
După meciul cu Brașovul, Adrian Porumboiu a intrat în vestiar și i-a spus lui Viorel Moldovan (foto) că este principalul vinovat pentru eșecul de sâmbătă.
„În totalitate este vina ta. Ți‑am spus să nu-l bagi pe Dănuț Munteanu și să joci cu Zubar fundaș central. Să te văd, acum, la meciul cu CFR de miercuri”, s-a răstit patronul la antrenor. Partida de miercuri cu CFR Cluj din cadrul semifinalei Cupei României ar putea fi ultima pentru Viorel Moldovan pe banca tehnică a Vasluiului. Echipa moldoveană a obținut doar șase puncte în ultimele șase partide și a ratat obiectivul din campionat. Chiar dacă Adrian Porumboiu a făcut cele mai mari investiții în iarna acestui an, cheltuind aproape 5 milioane de euro pentru transÂferuri, Vasluiul este aproape de a pierde Europa în acest sezon. Scaunul lui Viorel Moldovan se clatină serios. „E clar că a greșit și antrenorul. Nu am înțeles ce s-a jucat împotriva Brașovului. Se întâmplă lucruri la echipă care nu-mi plac. Nu cruț pe nimeni dacă vom rata Europa League. Nu mai poți plăti la nesfârșit cu mii de euro mediocritatea. Eu dau o grămadă de bani, dar ei dau dovadă de neprofesionalism. Sper să ne calificăm în finala Cupei României pentru a uita totul. Dacă nu, va fi greu pentru toți”, a spus Porumboiu.
Â