VIS DE EVENT

VIS DE EVENT
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oricine ar fi mizat pe Timișoara imediat după ce ar fi aruncat o privire pe foaia de joc a partidei de la Cluj, dar bănățenii au suferit în fața echipei lui Sabău, chiar dacă au avut pe teren prima echipă.

Balint pare că nu are de gând să piardă niciun trofeu și a mizat și în Cupă pe o echipă foarte apropiată de cea standard. Pe Sabău însă grijile retrogradării din campionat îl apasă mult prea tare pentru a risca să joace cu titularii într-o competiție cu iz opțional pentru bistrițeni. Rezervele „Moțului“ s-au simțit însă excelent pe gazonul care le purtase noroc în ultima partidă de campionat, cu CFR. „Vampirii“ au fost aproape să-și înfigă colții în gâtul adversarilor. Transversala lui Pantilimon și impreciziile lui Csaba Borbely și Roman au menținut însă egalitatea, în prima repriză.

Pe un stadion aproape gol, unde galeria Timișoarei era singura sursă de zgomot, bănățenii s-au trezit din somnolență și, cu chiu, cu vai, au împins jocul spre careul lui Albuț. Ardelenii au rămas periculoși, dar Silvășan nu a avut suficient sânge rece pentru a tranșa partida. Când toată lumea se pregătea de prelungiri, bănățenii s-au pus pe goluri. Magera a adus liniștea în echipa lui Balint la penultima fază a meciului, cu un șut la colțul lung din careu, iar în prelungiri Curtean  a dublat diferența și i-a lăsat cu ochii în soare pe bistrițeni.

"Ei au jucat slab, pentru că nu i-am lăsat noi. În afară de fazele fixe, ei nu și-au creat ocazii" – Ioan Sabău, antrenor Gloria

"Am evoluat pe un teren foarte prost, iar atmosfera din tribune a făcut ca meciul să fie unul slab"
– Gabi Balint, antrenor FC Timișoara

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
'Aurul negru' din România ajunge în cele mai exclusiviste restaurante din lume
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Reghecampf, furios după concedierea din Tunisia: „De neînțeles!”. A lămurit ce oferte are acum
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Codul Rutier 2025. Obiectele interzise în mașină. Iei amendă de 3.000 de lei
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×