Zbor spre finală

Clujenii au deschis scorul în secunda 27, după care au dominat autoritar partida. CFR n-a făcut decât să bifeze în stilul unei echipe serioase o victorie obligatorie, cu consum minim de resurse. Abia meciul din campionat, cu Mioveniul, de peste câteva săptămâni, va avea o miză adevărată. Pentru ambele echipe.

Ca să folosim un limbaj pe înțelesul lui Cîrțu, aseară fotbaliștii săi s-au comportat ca un jucător profesionist de table nimerit în fața tablei de șah. Și a lui Kasparov, pe deasupra. Lumi diferite, comportamente în consecință: doar câteva șuturi peste poartă ale argeșenilor, într-un meci întreg în care teoretic trebuiau să atace. Infim pentru o echipă de fotbal, în general, ce să mai vorbim de una care țintea ultimul act al Cupei!

Dincolo, clujenii și-au permis chiar să lase o parte dintre titulari pe banca de rezerve. Semn al conștiinței propriei valori, dar și al focusului pe meciul de la Arad din acest weekend. Conul de umbră care a rezultat reprezintă consecința logică pentru o competiție, Cupa României, care anul trecut dădea semne că ar renaște, dar este acum în pericol să moară prematur. Firesc, atâta vreme cât în acest sezon a fost lăsată pe mâna și picioarele unor impotenți fotbalistic precum „Sorinaccio” și trupa sa de tablagii.

A fost o primă repriză echilibrată. A doua parte a fost altceva. Am arătat un fotbal mai bun
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj

Jucătorii pregătiți de Sorin Cîrțu au evoluat aseară pe o primă fabuloasă de 100.000 de euro de echipă! „Le-am spus băieților că au de la mine 100.000 de euro dacă vor bate CFR-ul și vor ajunge în finală! Înainte să le spun asta însă, i-am rugat să se așeze pe scaune, ca să nu aibă vreun șoc”, a spus Nețoiu pentru Fanatik.

Marius Geantă
Publicat: 16 04. 2008, 23:25
Actualizat: 17 04. 2008, 02:46