Zeljko Kopic, războinic după ce a aflat adversarele lui Dinamo din Cupa României. „FCSB are multă calitate, Petrolul joacă bine, iar Metalul Buzău este un adversar redutabil”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a reacționat după ce a aflat că va da piept cu FCSB, Petrolul Ploiești și Metalul Buzău în grupele Cupei României.

Tehnicianul „câinilor” avertizează că nu va menaja jucătorii în această competiție, iar numele Dinamo îl obligă să abordeze fiecare meci la victorie.

Zeljko Kopic își amenință adversarii din Cupa României. „Nu ne vom menaja, vrem să câștigăm fiecare meci. O impune numele Dinamo”

Antrenorul croat nu se teme de FCSB, Petrolul și Metalul Buzău, oponenții din Cupa României, și îi asigură pe fanii dinamoviști că va aborda meciurile din această competiție cu cea mai bună echipă, pentru a se califica mai departe din grupă.

„Da, sunt trei meciuri tari. FCSB are multă calitate, este campioana României. Petrolul joacă bine în campionat și este o formație foarte bine organizată. Metalul Buzău este un adversar redutabil, să nu uităm pe cine a eliminat ca să ajungă în grupele Cupei!

Ideea este că vor fi meciuri grele pentru noi, dar și pentru ele! Vă asigur. Vom pregăti fiecare meci să câștigăm, să dăm totul pentru victorie.

Nu ne vom menaja, vrem să câștigăm fiecare meci. O impune numele Dinamo”, a declarat Zeljko Kopic pentru gsp.ro.

Antrenorul croat e sigur că Dinamo poate duce lupta pe două fronturi

Marți la prânz s-au tras la sorți grupele Cupei României, iar capul de afiș al primei etape este reprezentat de derby-ul Dinamo – FCSB. Cele două mari rivale se vor întâlni astfel de două ori în a doua parte lunii octombrie, o dată în Liga 1, iar apoi în Cupa României.

Zeljko Kopic este extrem de încrezător după ce a dus pe Dinamo pe locul 3 în Superligă și este convins că echipa sa poate duce foarte bine lupta pe două fronturi. Croatul susține că nu va da mai multă importanță vreunei competiții și va aborda fiecare meci cu cea mai bună formulă pe care o va avea la dispoziție la acea oră.

„Nu contează competiția sau dacă este amical ori oficial. Ne vom dedica fiecărui meci din Cupă, sută la sută, vrem să dăm totul la antrenamente, apoi pe teren, ca să câștigăm. O impune numele Dinamo, o impun și oamenii pe care-i reprezentăm. Așa va fi și în cele trei meciuri din Cupă. Nu menajăm jucători, intrăm ca să câștigăm fiecare partidă”, a mai spus croatul pentru sursa citată mai sus.

 

Publicat: 25 09. 2024, 18:13
Actualizat: 25 09. 2024, 18:21