Valentin Sălăgean este omul care s-a îmbogățit și datorită cunoscutului impresar Giovanni Becali, după ce acesta l-a împrumutat cu bani pentru a deschide celebrul lanț de restaurante din Capitală.
Până să aibă acest real succes, Valentin Sălăgean ridicase restaurantul Hard Rock Cafe, din Drumul Taberei.
Acolo și-au făcut apariția Gino Iorgulescu și Cornel Dinu, la invitația lui Mugurel Stanciu, fost manager al lanțului Trattoria. Aceștia au vrut să se convingă de calitatea mâncării de la Hard Rock Cafe, notează Cancan.
Încântat de ceea ce a găsit acolo, Gino Iorgulescu i-a propus să se socieze și să deschidă împreună un nou local, în zona Piața Amzei.
Pentru Valentin Sălăgean a garantat Fane Spoitoru, cunoscutul interlop care era pe val în urmă cu mai bine de 25 de ani.
Pentru a deschide primul restaurant Trattoria din Capitală, Valentin Sălăgean și Gino Iorgulescu au împrumutat bani de la Giovanni Becali, deși aceștia aveau suficienți bani în conturi. Cu doar 37 de mii de dolari a pornit la drum Trattoria, care acum este un brand și se găsește în diferite locații din București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER