A murit regele dietelor VIP! Henri Chenot a tratat staruri precum Diego Maradona, Cristiano Ronaldo, Luciano Pavarotti sau Naomi Campbell!

Henri Chenot, faimosul rege al dietelor VIP, a murit noaptea trecută la vârsta de 77 de ani într-o clinică din orașul elvețian Lugano.

El s-a stins după o suferință îndelungată și se mutase pentru tratament în Elveția în urmă cu mai bine de un an de zile.

Henri Chenot a fost cunoscut drept regele pierderii în greutate printre cei bogați și faimoși: Diego Maradona și Cristiano Ronaldo, clienții lui!

Henri Chenot a atras extrem de multe celebrități pe toată durata îndelungatei sale cariere. Fondator al biontologiei, metodele de tratament și dietele sale au atras la Merano, mai întâi la Villa Eden și mai apoi la Hotel Palace, o mulțime de nume ilustre ale jet set-ului și ale politicii, de la fostul premier al Italiei Giulio Andreotti, la Flavio Briatore,  Naomi Campbell sau Luciano Pavarotti.

Din lumea sportului, numele lui Zinedine Zidane, al lui Cristiano Ronaldo și al regretatului Diego Armando Maradona ies în evidență, cu fostul star argentinian care în 2009, în timpul șederii la Merano, pentru a urma un tratament al lui Chenot, a fost obligat să cedeze cerceii săi mult iubiți Gărzii Financiare Italiene din cauza unor neînțelegeri avute cu autoritățile fiscale din Peninsulă.

În 2018, chiar și președintele lui Lazio, Claudio Lotito, a petrecut o perioadă de refacere în clinica faimosului mag al dietelor din Bolzano.

Catalan la origine și francez prin adopție, Chenot a studiat biologia și psihologia, iar apoi s-a concentrat pe medicina chineză și pe naturopatie. În anii ’70, el a dezvoltat o abordare inovativă a prevenirii îmbolnăvirilor. Primul său centru a fost creat în 1974, faimosul Espace Henri Chenot, la Spitalul General din Cannes.

Publicat: 02 12. 2020, 23:56