Florin Gardoș, tânărul milionar care i-a adus o avere lui Gigi Becali, a mărturisit că și el a fost victima schemei Nordis, la Mamaia. El are de recuperat nu mai puțin de 130.000 de euro de la Nordis.
Schema Nordis, dezvăluită de jurnaliștii de la Recorder, este un proiect imobiliar în care mai multe persoane au fost atrase de promisiuni care ulterior s-a dovedit a fi o înșelătorie.
Concret, în cadrul schemei Nordis, numeroși români din țară și din diaspora au fost convinși să cumpere apartamente încă din stadiul de machetă, însă, potrivit investigațiilor Recorder, aceștia nu au mai primit proprietățile achiziționate.
„Mi-am luat două apartamente. Sunt două studio-uri în hotelul de la Mamaia. Au fost în jur de 60.000 unul. E o cameră de hotel. Doar 130.000 de euro.
În București ei au acum un singur proiect. Făcuseră două în București și apoi l-au început pe cel de la mare.
N-am vorbit până acum pe tema asta. Au tot fost discuții cum să iei, cum să iei. Au blocul ăla în Primăverii, cei din București știu ce înseamnă cartierul ăla și încă un proiect în Herăstrău. Ca sănătate a companiei arătau foarte bine. Au început să construiască la mare și am văzut printr-o agenție că fac un hotel la Mamaia și poți cumpăra o cameră de hotel. Mi s-a părut ideea foarte bună. Nu anunța nimic dezastrul la momentul respectiv. Ei ți-l preluau, îl operau și promiteau un randament de 7%. Adică nu era ceva wow. Acuma mă doare și sunt revoltat. Construiesc la rândul meu și știu ce înseamnă domeniul ăsta. Să faci business în halul ăsta mi se pare oribil. Știu ce înseamnă să vinzi un proiect cum au făcut ei și să dai tot din fază de proiect aproape integral. E imposibil să nu ai bani să îl termini”, a spus Florin Gardoș, la Fanatik.
Tânărul dezvoltator a spus că s-a lăsat convins de ideea de afaceri a celor de la Nordis.
„Le recomand tuturor să lucreze cu un avocat când fac un contract. Apoi un alt set de avocați și acuma al treilea. I-am dat în judecată acum un an și jumătate, numai că nu am reușit să termin procesul pentru că au intrat în insolvență.
Și acum am un avocat specializat pe insolvență. Adică nu anunța nimic. Poate doar dacă erai implicat politic să afli niște lucruri. Un cetățean de rând nu cred. Eu cred că pur și simplu au greșit. Aveau un model de succes”, a mai spus Florin Gardoș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER