Adio, dar rămân cu tine! Sara Carbonero i-a transmis un mesaj plin de tandrețe lui Iker Casillas, la câteva zile după ce au anunțat împreună divorțul bombă!
Jurnalista Sara Carbonero a profitat de un mesaj postat de către Iker Casillas, bărbatul de care va divorța, pentru a-l felicita de „Ziua Tatălui” printr-un mesaj plin de afecțiune și iubire.
Totul vine după ce recent simbolul de pe Santiago Bernabeu a anunțat că s-a despărțit de Sara, care este mama celor doi copii ai săi.
Jurnalista Sara Carbonero i-a transmis un mesaj plin de afecțiune fostului său partener de viață, Iker Casillas, de „Ziua Tatălui”
Bomba mondenă a începutului de an a venit din Spania, acolo unde, în urmă cu o săptămână, a fost făcută publică una dintre cele mai neașteptate vești: Iker Casillas și Sara Carbonero și-au anunțat separarea oficial.
„Astăzi dragostea noastră ca și cuplu o ia pe drumuri diferite, dar nu îndepărtate, deoarece vom continua împreună în minunata misiune de a fi părinți dedicați pentru cei doi copii ai noștri, așa cum am făcut până acum”, au spus cei doi într-un comunicat.
„Respectul, afecțiunea și prietenia vor rămâne pentru totdeauna”, au adăugat ei, iar ceea ce s-a întâmplat vineri este un bun exemplu în acest sens.
Fostul mare portar al lui Real Madrid și al echipei naționale a Spaniei a publicat o fotografie în care le-a urat celor peste 16 milioane de urmăritori ai săi un weekend frumos și a profitat de ocazie pentru a-i felicita de „Ziua Tatălui” pe toți cei care au copii.
Dar, printre sutele de comentarii, s-a remarcat rapid unul: al Sarei Carbonero, cea care până de curând i-a fost parteneră de viață și cea care va fi pentru totdeauna mama celor doi copii ai săi, Martín și Lucas.
Prin intermediul a patru inimi și al unui hashtag, jurnalista a ținut să-l felicite pe Casillas cu ocazia zilei de 19 martie printr-un mesaj plin de afecțiune, care arată că a existat multă dragoste între ei și că, și mai important, ea nu va dispărea niciodată. „O zi fericită celui mai bun tată”, a postat Sara Carbonero.
Cum i-a răspuns fostul fotbalist
Frumoasa jurnalistă a primit la scurt timp un răspuns de la Casillas, cu două emoticoane de tandrețe. În mod curios, una dintre cele mai bune prietene ale Sarei, Isabel Jimenez, a profitat și ea de ocazie pentru a-l felicita: „O zi fericită să ai, drăguțule”.
Interacțiunea dintre cei doi foști parteneri a fost una dintre cele mai așteptate știri din ultima săptămână după ce au publicat, în aceeași zi în care și-au anunțat separarea, o fotografie jucând Parcheesi cu cei doi copii ai lor.
Toată lumea a fost martoră la schimbul afectuos de mesaje între Casillas și Irene, sora Sarei Carbonero, un gest care a confirmat că despărțirea dintre cele două staruri a fost una prietenoasă și de comun acord.