Adrian Mutu împlinește astăzi 46 de ani. Aniversarea îl găsește în cantonamentul Petrolului, formație pe care a preluat-o la 1 ianuarie, după plecarea lui Mehmet Topal. Soarta face ca el să debuteze pe banca lupilor galbeni chiar de ziua lui. Petrolul joacă azi, cu Orduspor, primul amical din 2025.
„Briliantul” nu va avea o misiune ușoară la Petrolul Ploiești, unde a fost jucător în 2014. Echipa a terminat anul 2024 pe locul șase, fiind în play-off, dar cu respirația grea a celor de la Sepsi și a Rapidului în ceafă.
Momentul Petrolul poate fi pentru Adrian Mutu confirmarea că este un antrenor bun. În aceeași măsură în care această variantă poate fi infirmată, pecetluindu-se cutuma conform căreia un fost mare jucător are șanse destul de mici de a deveni și un antrenor de succes.
Adrian Mutu a fost unul dintre cei importanți fotbaliști români, poate cel mai bun din secolul actual, având o carieră prestigioasă pe teren, în ciuda multelor problemele pe care le-a avut în afara lui. Este, alături de Hagi, jucătorul cu cele mai multe goluri la națională (35) și e detașat românul cu cele mai multe goluri în Serie A. Singurul cu peste 100 de reușite. A înșirat în cariera lui echipe cu nume, precum Inter Milano, Parma, Juventus, Chelsea sau Fiorentina, a jucat și la Verona, Cesena sau Ajaccio, a evoluat în țară la FC Argeș, Dinamo, Petrolul și ASA Tg. Mureș și a încercat o experiență exotică în India, la Pune City.
Mutu a îmbrățișat meseria de antrenor, după ce a cochetat cu cea de președinte, la Dinamo, în sezonul 2016/2017. Performanțele sale sunt departe de a se apropia de cele pe care le-a avut ca antrenor. Pentru mulți, acest lucru ridică întrebarea: este Mutu un bun antrenor sau mai degrabă un nume xcellent de exploatat ca imagine pentru cei care au apelat la serviciile sale?
Mutu și-a început cariera de tehnician la FC Voluntari, cu un mandat scurt, de numai două luni, în 2018, ajungând la barajul de rămânere în Liga 1. Echipa s-a salvat cu chiu cu vai, la penaltyuri, în fața Chindiei Târgoviște.
Bilanțul lui Mutu la Voluntari: 11 meciuri – 4 victorii – 3 egaluri – 4 eșecuri
După experința Voluntari, Mutu a plecat un an și jumătate în Emiratele Arabe Unite, la echipa a doua a lui Al Wahda. A fost dus acolo de Laurențiu Reghecampf și Ana Maria Prodan. Despre mandatul lui Mutu la Wahda, concret, se știu prea puține, însă în ciuda referințelor bune apărute prin presă e destul de dificil să crezi că echipa a doua a unei formații din Golf e un mediu în care poți să acumulezi cunoștințe.
Mutu s-a întors în România, în 2020, ca selecționer al naționalei Under 21, moștenind o formație care cu un an înainte făcuse istorie la Campionatul European, unde a fost în semifinale. A fost un mandat ciudat, pentru că în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, naționala de tineret a jucat doar șapte meciuri, fiind perioada de pandemie. Mutu a calificat echipa la turneul final, destul de chinuit, înregistrând la meciul decisiv un 1-1, pe teren propriu, cu Danemarca, care din minutul 58 a jucat în zece oameni. La turneul final a terminat neînvins în grupa cu Germania, Olanda și Ungaria, dar nu a fost suficient pentru a se califica în fazele eliminatorii. După turneul final a renunțat la post, motivând că vrea să antreneze la o echipă de club.
Bilanțul lui Mutu la naționala U21: 7 meciuri – 3 victorii – 3 egaluri – 1 eșec
Cariera de antrenor a lui Mutu a cotit-o apoi spre FCU Craiova, pe care a preluat-o înaintea sezonului 2021-2022. A fost un mandat de numai 129 de zile și doar 12 meciuri, dintre care doar 3 au fost victorii. Mutu n-a prins paltonul la FCU Craiova, plecând la începutul lunii octombrie, când echipa era în picaj.
Bilanțul lui Mutu la naționala FCU Craiova: 12 meciuri – 3 victorii – 3 egaluri – 6 eșecuri
Adrian Mutu s-a întors pe banca tehnică a unei echipe peste șase luni, când a preluat Rapid, practic, prima mare încercare din cariera sa. A fost în același timp și cel mai consistent mandat din activitatea sa, cu peste 50 de meciuri ca antrenor. A fost antrenorul Rapidului timp de 493 de zile, perioadă în care giuleștenii au început să conteze cu adevărat în campionat. Rapid a prins play-offul de pe locul 5 și l-a terminat tot pe locul 5, fără a prinde cupele europene.
Bilanțul lui Mutu la Rapid: 54 meciuri – 27 victorii – 12 egaluri – 15 eșecuri
Mutu a plecat de la Rapid, după ce a făcut pregătirea de vară cu echipa, preferând să meargă în Azerbaidjan, la Nefchi Baku, o echipă puternică din toate punctele de vedere. A fost un mandat de cinci luni, în care a primit critici aspre, în special din partea fanilor și a presei azere. Experiența lui acolo s-a terminat în decembrie 2023.
Bilanțul lui Mutu la Nefchi Baku: 23 meciuri – 10 victorii – 5 egaluri – 8 eșecuri
După o lună de stat acasă, marcată de tragicul eveniment al pierderii mamei sale, Mutu s-a întors la muncă și a preluat CFR Cluj, teoretic, a doua cea mai potentă echipă din Superliga României, din punct de vedere al posibilităților financiare. Eliminarea rușinoasă din Cupa României, 0-4 la Corvinul, a condus la demisia fostul internațional.
Bilanțul lui Mutu la CFR Cluj: 11 meciuri – 5 victorii – 3 egaluri – 3 eșecuri
Mutu va debuta oficial pe banca Petrolului la 18 ianuarie, în deplasare, cu Oțelul. Primul meci în propriilor fani va fi o săptămână mai târziu, când lupii întâlnesc acasă FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER