Adrian Porumboiu își duce războiul mai departe cu Victor Ponta: „Tembelul mai e și în ProRomânia! Păi, bă, nesimțitule, cum vorbești tu din ProRomânia?”
Președintele ProRomânia, Victor Ponta, a fost atacat de omul de afaceri, Adrian Porumboiu, care s-a arătat foarte revoltat de un episod petrecut pe vremea când politicianul ocupa funcția de prim-ministru al României. Porumboiu susține că a fost amendat drastic, din cauza unei nereguli în cadrul afacerii sale.
Fostul patron al lui FC Vaslui a avut o analiză foarte dură la adresa fotbalului românesc, după ce a privit meciurile din semifinalele Ligii Campionilor, în urma cărora Liverpool și Tottenham s-au calificat în marea finală. Porumboiu s-a uitat și spre fotbalul românesc, despre care nu a avut cuvinte blânde, iar discursul său a continuat cu un episod care l-a revoltat.
Adrian Porumboiu l-a atacat dur pe actualul președinte al partidului ProRomânia: „Noi suntem o țară unde nă dăm în cap, toată ziua numai ceartă. Noi nu construim nimic. Vine câte un tembel de prim-ministru, cum a fost Ponta și îmi dă 17 milioane de euro amendă, sancțiune, că 17 vaci nu aveau crotalii (n.r. – marcă metalică aplicată pe urechea animalelor ca semn de recunoaștere.). Păi, ce e aia? 1 milion pe vacă. Dacă era din aur, nu era…
Și tembelul mai e și în ProRomânia! Păi, bă, nesimțitule, cum vorbești tu din Pro România? Tu ești într-o gașcă Pro Jilava sau ce mai e pe acolo. Cum poți să contruiești ceva în țara asta? Sunt multe alte lucruri. S-au întâmplat lucruri care n-o să-ți vină să crezi că sunt adevărate. Politicul se pricepe la noi, dă cu capul, face totul”. S-au întâmplat lucruri multe. Intervine la noi politicul, se amestecă peste tot. Boc, când era meciurile grele ale CFR-ului, bătea și penalty-uri, ăia stăteau drepți și campionatul pleca într-o direcție”, a declarat Porumboiu, la ProSport LIVE.
În urmă cu o lună, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, că sancțiunea-record, de 17 milioane de euro, aplicată în urmă cu patru ani de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură firmei omului de afaceri Adrian Porumboiu, a fost abuzivă, iar sancțiunea a fost anulată.
În urmă cu o lună, Adrian Porumboiu a acordat un interviu pentru Adevărul în care a acuzat că Victor Ponta și Daniel Constantin i-au distrus afacerile.
Atacul lui Porumboiu a venit chiar de Ziua Europei, dedicată păcii și unității europene, celebrată anual pe data de 9 mai și care este marcată anul acesta prin summitul informal al Consiliului European de la Sibiu, ocazie cu care liderii europeni vor discuta despre viitorul Uniunii Europene.