Alexandra Dinu, dezvăluiri fabuloase despre relația cu Adi Mutu și viața personală: „Am trăit foarte intens totul”

CD A9 /Ex-Interistul Adrian Mutu, si-a oficializat relatia cu Alexandra Dinu in fata ofiterului starii civile. Cununia civila a avut loc la Primaria sectorului 1 Bucuresti. 27.08.2000 - Bucuresti. Foto: Cristi Preda © Mediafax Foto
Vezi galeria foto - 5 poze

Alexandra Dinu (39 de ani), noul jurat al emisiunii „Românii au Talent”, de la Pro TV a vorbit despre mariajul pe care l-a avut cu Adrian Mutu.

Actrița a atins mai multe subiecte care țin de viața sa personală, dar și despre greșelile pe care le-a făcut în viață.

Alexandra Dinu, dezvăluiri despre relația cu Adi Mutu

„La vremea respectivă, am trăit foarte intens totul, eram și foarte tânără și fără experiență. Astăzi, însă, este un capitol încheiat de foarte mult timp, am senzația că face parte dintr-o altă viață. Este o experiență care m-a ajutat să cresc, să mă cunosc și să înțeleg ce îmi doresc. Și mi-a lăsat cel mai de preț cadou: pe fiul meu, Mario. Așa că voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta”, a spus Alexandra Dinu, potrivit Viva.ro.

Actrița a vorbit și despre dezamăgirile ei în dragoste, printre care și Adrian Mutu.

„Am învățat că nimeni nu este perfect și că, atunci când iubim, trebuie să avem toleranță și înțelegere pentru cel de lângă noi. Când ajungi să îi iubești și defectele, atunci e vorba despre dragoste. Am învățat că iubirea înseamnă, în primul rând, admirație și respect pentru celălalt și, cel mai important, iubirea nu este posesie”, a afirmat jurata de la „Românii au Talent”.

Alexandra Dinu a mai dezvăluit că a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a reuși la Hollywood.

„Trebuie să precizez că mutarea în Statele Unite nu a fost determinată de noua relație din viața mea, ci de ambițiile mele profesionale. Ca pentru orice persoană care îmbrățișează această pasiune a actoriei, Hollywood-ul este visul suprem.

Am primit o propunere de la un producător să dau o probă pentru filmul „Final Score”, cu Pierce Brosnan și Dave Bautista. Am descoperit astfel o lume nouă, copilul meu s-a îndrăgostit efectiv de Los Angeles. Mario a început repede să învețe engleza și am considerat atunci că este o experiență bună de trăit, atât pentru mine, cât și pentru el”, a spus Alexandra Dinu

Publicat: 04 12. 2020, 17:27