Alexandru Musi a marcat golul al doilea al FCSB-ului în partida cu Dinamo. Reușita lui din prelungirile partidei a venit la doar câteva momente după ce el a intrat pe teren.
Musi l-a înlocuit pe Octavian Popescu în minutul 89 și a marcat trei minute mai târziu un gol, pe care l-a caracterizat ca fiind cel mai important din cariera sa.
Reușita lui Musi a venit la două săptămâni după ce patronul Gigi Becali a spus despre el că e gras.„Pe Musi l-am tras de șuncile de la burtă cum l-a tras Dorinel Munteanu p’ăla de tricou. Le-am zis și lui Pinti și lui Meme: «Voi nu-l vedeți?»! Că eu îl vedeam pe teren că e dolofănel. Nu știu câte kilograme are”, a spus Gigi Becali despre el.
În vârstă de 20 de ani, Alexandru Musi a revenit în această vară la FCSB, după două sezoane în care a fost împrumutat la Poli Iași și Petrolul. El a avut un debut excelent la FCSB, marcând chiar în prima etapă, contra lui U Cluj. Ulterior s-a accidentat și a pierdut echipa, revenind destul de greu.
Musi are nouă meciuri și două goluri, în acest sezon, pentru FCSB și este căpitanul naționalei U20 a României. Chiar săptămâna trecută, fotbalistul a marcat cun gol superb în partida cu Cehia, după o cursă de 50 de metri.
Fost junior la Valencia, unde a început fotbalul la șase ani, Musi este un băiat extrem de liniștit. Și care îndrăgostit lulea în acest moment. El se află într-o relație cu o tânără de profesie make up artist. Sunt împreună de câteva luni, iar fotbalistul nu se sfiește să-i facă declarații de dragoste acesteie pe rețelele de socializare. Antonia îi răspunde adesea cu aceeași monedă, părând că relația lor este numai lapte și miere. Fata este din București și merge la meciurile de acasă ale iubitului ei.
După meciul cu Dinamo, Gigi Becali l-a lăudat pe Musi, și a revenita supra declarației în care spunea că e dolofan. „Probabil a dat un kilogram jos și de aia a dat gol, a fost mai ușor și s-a învârtit repede”, a declarat Gigi Becali.
„E cea mai mare bucurie de când am început cariera de fotbalist. Să marchez pe un stadion plin, într-un derby, vorbesc serios. Am trăit cea mai mare bucurie de când joc fotbal” declara Alexandru Musi după derby-ul de pe Arena Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER