Anamaria Prodan îi este alături lui Laurențiu Reghecampf în procesul de sechestru al vilei de la Snagov, în valoare de trei milioane de euro.
Mihai Rotaru a solicitat vânzarea imobilului pentru a recupera banii pe care fostul tehnician al celor de la Universitatea Craiova îi datorează.
Antrenorul are încă datorii față de Mihai Rotaru, motiv pentru care patronul oltenilor a pus sechestru pe o parte din vila din Snagov pe care acesta o deține împreună cu Anamaria Prodan. Agentul FIFA a reacționat, explicând situația și ce urmează să se întâmple în legătură cu acest ordin judecătoresc. Anamaria Prodan subliniază că acest proces va fi de lungă durată și că va face front comun cu fostul ei soț, Laurențiu Reghecampf, pentru a se asigura că vila rămâne în patrimoniul familiei.
„Se interpretează foarte mult și se scriu zeci de articole. Este firesc. Numele Prodan vinde. Este un proces care va dura. Nu se scoate la licitație mâine. Nu se împarte mâine. Este un proces mult mai complex. Toți avem avocați, care se ocupă de fiecare proces în parte.
De data asta trebuie sa fiu lângă Reghecampf. Cum sună asta, nu? Aiurea total. Glumesc. Trebuie să lupt pentru casa asta, căci este a copiilor mei. Și cu siguranță nu am să stau liniștită, așa cum stă Reghe. El nu mai are nimic de pierdut, căci a pierdut totul din toate punctele de vedere.
Dacă acest individ avea echilibru, respect, minte si educație nu ajungea în situația asta niciodată. Simplu, dacă Reghe avea puțină mândrie nu-și vindea familia, nu aștepta să i se pună sechestru pe averea copiilor lui.
Nu ne punea niciodată în în situația asta. Reghecampf s-a pierdut cu totul, a trădat și a vândut într-o secundă, ca Iuda, totul.
Principala lui calitate asta este trădarea. Și-a pierdut mândria, demnitatea, respectul și în fața societății și în fața familiei lui. Vă spun sincer și din tot sufletul, orice a fost, orice am făcut, acest suflet mic numit Reghecampf este de domeniul trecutului”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Digi Sport.
În urmă cu câteva zile, Anamaria Prodan a avut o reacție vehementă la adresa fostului ei soț, Laurențiu Reghecampf, după ce Mihai Rotaru a reușit să pună poprire pe vila de la Snagov, pe care o dețin împreună. Proprietatea este acum scoasă la licitație, iar impresara intenționează să cumpere partea lui Laurențiu Reghecampf pentru a nu pierde casa.
„Prima opțiune, să cumpăr partea lui de casă pe care Mihai Rotaru și Universitatea Craiova au pus poprire și au scos-o la licitație în contul datoriilor pe care le are! Îmi este lehamite de un asemenea om. Să-i fie rușine lui Reghecampf. Așa bărbat… așa om… așa tată… în ce situație a ajuns… Ferească Dumnezeu!
Un caracter oribil, un monstru de om. Să ajungi să ți se pună popriri pe părțile tale din casa familiei, pe care trebuia să o lași copiilor tăi, este cumplit”, a spus Anamaria Prodan, potrivit Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER