Anamaria Prodan critică transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, cu atac la Florin Manea! „Nici la dușuri nu intri cu jucătorii!”

În această iarnă, Radu Drăgușin a fost transferat de la Genoa la Tottenham pentru aproximativ 30 de milioane de euro. Această mutare nu este văzută cu ochi buni de Anamaria Prodan, care crede că traseul unui jucător trebuie să fie cu totul altul.

Impresara a făcut câteva declarații interesante, prin care critică decizia luată de Radu Drăgușin, dar și de Florin Manea. Totodată, Anamaria Prodan are și un fotbalist preferat, pe care l-a dat drept exemplu.

Anamaria Prodan critică transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, cu atac la Florin Manea!

În această iarnă, doi jucători români au ajuns la echipe importante, din campionate puternice al Europei. Este vorba despre Radu Drăgușin, care a a semnat cu Tottenham dar și despre Horațiu Moldovan, care a plecat de la Rapid București la Atletico Madrid. Cei doi nu au reușit, până acum, să se impună la noile echipe. Astfel, Radu Drăgușin a prins doar câteva minute pentru Spurs, în timp ce Moldova a fost, în permanență, rezerva lui Jan Oblak.

Anamaria Prodran a vorbit despre acest subiect și susține că un fotbalist trebuie să aleagă un club la care să primească șansa de a juca.

Acum, să știi că este foarte greu, din ce în ce mai greu. Și de asta eu am spus întotdeauna că un fotbalist trebuie să aleagă o echipă unde joacă, că degeaba îți treci în CV o echipă mare, dacă tu nici măcar la dușuri nu intri cu jucătorii. Deci, un manager trebuie să gândească cu mare atenție cariera jucătorului”, a precizat Anamaria Prodan, potrivit gsp.ro.

Care este fotbalistul oferit ca exemplu de Anamaria Prodan

Anamaria Prodan este de părere că un fotbalist trebuie să semneze cu o echipă la care să primească șansa de a juca. În acest sens, impresara a oferit drept exemplu cariera lui Nicolae Stanciu, care a refuzat banii turcilor pentru a fi sigur că evoluează constant.

„Dacă va aduceți aminte, când a mers la Anderlecht, Stanciu a avut șapte oferte pe bani foarte mulți. Am stat de vorbă și i-am zis: «Gândește-te foarte bine ce vrei. Aici iei bani mai puțini, iar dacă te duci la Fenerbache iei de 5 ori mai mulți bani decât la Anderlecht».

Cam așa era raportul atunci. Iar el mi-a spus: «Poate la Fenerbache nu o să joc, dar vreau să fac un stop la Anderlecht. Și de aici să cresc». Deci a fost o alegere fabuloasă. Și de bun augur pentru el. Putea să meargă să ia 2,5 milioane de euro la Fener, dar nu știu dacă juca.

Azi, Stanciu e singurul fotbalist care oriunde a fost, în orice campionat din lume, a jucat și a fost campion. E singurul. Și nu știu dacă a mai existat unul care să fie campion cu fiecare echipă la care a fost”, a mai spus Anamaria Prodan, conform sursei citate.

Publicat: 15 02. 2024, 17:09