Autoritățile americane și elvețiene au anunțat că vor începe urmăriri penale în cazul unor noi persoane și organizații, în cadrul anchetei ce vizează corupția din FIFA, informează presa internațională.
Ministrul american al Justiției, Loretta Lynch, a anunțat, luni, într-o conferință de presă organizată la Zurich, că aria investigațiilor cu privire la corupția din fotbalul mondial a fost lărgită. „Pe baza cooperării noastre (n.r. – cu autoritățile elvețiene) și pe baza unor noi probe, vom angaja urmăriri penale suplimentare la adresa unor noi indivizi și ale unor noi organizații„, a declarat Lynch.
În luna mai, mai mulți înalți responsabili ai FIFA au fost arestați în Elveția în acest caz de corupție. Mulți dintre ei au fost deja extrădați în SUA. „Avem speranțe că și alte persoane urmărite penal vor ajunge în SUA„, a adăugat Lynch.
Procurorul general al Elveției, Michael Lauber, de asemenea prezent la conferința de presă, a declarat că instituția sa a pus sechestru pe mai multe bunuri, printre care locuințe și terenuri în Alpi, precum și pe active financiare, în cadrul anchetei efectuate în colaborare cu SUA. „Nu am ajuns nici la finalul primei reprize (n.r. – a anchetei)„, a spus Lauber.
Până în prezent, a fost confiscată o cantitate foarte mare de informații, 11 terrabytes. Totodată, 121 de conturi bancare sunt investigate. În atenția anchetatorilor a intrat și un contract de cedare a drepturilor media la Cupele Mondiale din 2010 din Africa de Sud și din 2014 – Brazilia.
FIFA se confruntă cu un mare scandal de corupție, după ce justiția americană a pus sub acuzare 14 persoane, printre care doi vicepreședinți FIFA și șapte oficiali ai forului. Persoanele reținute sunt cercetate pentru luare de mită și primirea de alte foloase, de la începutul anilor 1990 și până în prezent, totalizând peste 150 de milioane de dolari.
În urma acestui scandal, elvețianul Joseph Blatter a anunțat, la începutul lunii iulie, că demisionează din funcția de președinte al FIFA, după ce a fost reales pentru a cincea oară. Blatter a câștigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la președinția FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, prințul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER