Andreea Bălan e gata să fie iar mireasă, dar preferă să nu se mărite dintr-un motiv care pentru alte femei poate părea doar o scuză!
Andreea Bălan formează de mai bine de un an o relație cu jucătorul de tenis Victor Vlad Cornea, iar odată cu trecerea timpului, celebra artistă și-a dat seama că e gata să fie din nou mireasă.
Totuși, iubita cu aproape 10 ani mai în vârstă a sportivului nu este disperată să ajungă în fața stării civile. Din contră, susține că preferă să nu se mărite pentru a evita eventuale piedici pe viitor.
„Nu știu dacă mă mărit prea curând”. E gata să fie iar mireasă, dar nu prea. Andreea Bălan, la momentul adevărului despre relația cu Victor Cornea
Andreea Bălan este deseori întrebată când se mărită cu tenismenul Victor Cornea, care e cu 9 ani mai tânăr decât ea. Cei doi formează un cuplu de peste un an de zile, iar relația lor a fost foarte mediatizată la nivelul României. Și asta s-a datorat în principal faptului că ambii și-au asumat relația și nu s-au ascuns în niciun moment de obiectivele camerelor de filmat. Din contră, Andreea Bălan a participat la multiple interviuri și a vorbit de fiecare dată deschis despre povestea de iubire pe care o trăiește cu sportivul de performanță, aflat în prezent pe locul 69 în clasamentul ATP de dublu.
În primăvara acestui an, Andreea Bălan a mărturisit că nu e disperată să fie din nou mireasă. Artista a mai avut un mariaj de aproximativ 4 luni de zile cu actorul George Burcea, astfel că a lăsat de înțeles că nu mai dorește să se grăbească încă o dată.
Câteva săptămâni mai târziu, Andreea Bălan își menține poziția. Ea nu exclude posibilitatea de a se mărita din nou, dar transmite că va fi mult mai atentă când și cum va organiza marele eveniment, în cazul în care situația o va impune:
Nu știu dacă mă mărit prea curând, pentru că Victor e plecat non-stop la turnee. Nu mai cred în asta cu măritatul. Cred în iubire și în uniunea sufletelor. Societatea te vrea măritat, însurat, la casa ta. Asta vrea societatea, dar nu contează ce vrea societatea. Asta este doar o convenție pe care am stabilit-o noi, pentru că așa s-a vrut dintotdeauna, dar 40% sunt divorțuri”, a declarat cântăreața, în cadrul podcastului „Gând la Gând Cu Teo”.
Ce spune despre mariajul extrem de scurt cu George Burcea
Referitor la precedenta ei căsnicie, care a durat doar 4 luni de zile, Andreea Bălan a lăsat de înțeles că a fost un chin tocmai din cauza actelor semnate la starea civilă:
E mai ușor să te desparți fără acte. Eu am fost căsătorită 4 luni și divorțul a durat 2 ani jumătate. Era mai simplu dacă nu eram căsătoriți, mult mai simplu. Eu am făcut doi copii cu același bărbat. Noi ne-am dorit ambii copii. Nu a fost o întâmplare, adică de la început, din primele luni de relație, eu aveam 32 de ani, el avea 28, am stabilit că ne dorim acești copii și după aceea a venit primul copil. La vreo 6 luni sau un an am zis să mai facem pentru ea un frate sau o surioară. Totul a fost gândit. El a stat acasă în primul an și a avut grijă de Ella și apoi s-a rupt. Am rămas singură cu un copil de 3 ani și cu unul de 11 luni. Erau foarte micuțe, a fost foarte greu”, a completat Andreea Bălan.
Ce fel de nuntă și-ar dori
Totuși, în eventualitatea în care va ajunge la concluzia că tenismenul Victor Cornea este alesul, Andreea Bălan nu va spune „NU”. Iar într-un alt interviu, acordat tot în primăvara acestui an, artista a mărturisit că și-ar dori ca următoarea ei nuntă să fie organizată pe o plajă și într-un cerc extrem de restrâns:
Pe o plajă, la mare. Mai departe să fie. Doar pe cei apropiați i-aș vrea (n.r. – la nuntă). Aș vrea foarte restrâns pentru că cealaltă a fost foarte zgomotoasă. Eram în altă perioadă atunci. Acum aș face ceva doar pentru sufletul meu, cu apropiații. Pentru copii contează (n.r. – nunta). Ella m-a întrebat dacă mă voi căsători cu Victor. Este cea mai frumoasă și curată și liniștită iubire pe care o trăiesc”, declara Andreea Bălan, în cadrul emisiunii „Vacanță de vedetă”.