Antrenorul care a întreținut relații sexuale cu o gimnastă de 18 ani a scăpat ieftin. S-a ales cu o amendă, iar părinții au reacționat vehement
Antrenorul de gimnastică al Universității din Michigan, Scott Vetere (39 de ani), a fost arestat în luna octombrie pentru că a fost surprins în timp ce întreținea relații sexuale cu una dintre elevele sale, chiar în campusul universitar. Șansa lui Vetere a fost că studenta împlinise recent vârsta de 18 ani, astfel că s-a ales doar cu o amendă și a scăpat de închisoare.
Procurorii au ajuns la o înțelegere cu Vetere, iar omul care în 2000 se află în Top 10 gimnaști din SUA a primit doar o amendă. Chiar și așa, Universitatea din Michigan l-a dat afară și i-a interzis să mai lucreze vreodată în cadrul unei instituții de învățământ superior din SUA.
Părinții care plătesc zeci de mii de dolari pe taxa prevăzută sunt de-a dreptul scandalizați. Conducerea Universității din Michigan a emis un comunicat pentru a calma spiritele: „Este un incident izolat. Suntem convinși că astfel de lucruri nu se vor mai petrece în viitor.”