„Are cazier militar!” Portarul lui Tottenham, Hugo Lloris, a plătit o avere pentru a scăpa de jafurile din Anglia! Pe ce a dat banii | FOTO

Jafurile și furturile din locuințe au devenit o banalitate în Anglia, iar vedetele sunt printre cele mai vizate de infractori. Francezul lui Tottenham, Hugo Lloris, a decis să dea o adevărată avere pentru a-și proteja casa și familia.

Furturile din locuințele vedetelor au devenit aproape o modă în Anglia. Foarte mulți dintre cei aleși de infranctori sunt fotbaliștii, iar acțiunea se desfășoară de multe ori chiar și când proprietarul este acasă.

Hugo Lloris a plătit o avere pentru un câine cu cazier militar!

Portarul lui Spurs și căpitanul naționalei Franței a decis să se despartă de 17 mii de euro din bugetul familie pentru a cumpăra un câine special antrenat pentru paza familie.

AS notează că „animalul de companie” ales de Lloris este un ciobănesc german de la Elite Protection Dogs și are cazier militar și de poliție.

„Militarii și poliția din întreaga lume tind să aleagă aceste rase, au cel mai mare coeficient de calitate din categoria câinilor de protecție”, spun cei de la Elite Protection Dogs.

„Acest tip de animal de companie își dorește o legătură familială, afecțiune și dragoste și este foarte prietenos cu copilul”, este descrierea celor de la Elite Protection.

Hugo Lloris are 33 de ani și joacă la Tottenham din 2012.

Premier League revine pe 8 iunie?

Englezii își fac planurile pentru ieșirea din izolare. Vor să reia competițiile și au lucrat la mai multe variante. S-a discutat chiar ca finalul sezonului să se dispute în Qatar.

„Project Restart”, ultima soluție oficială de lucru, propune ca meciurile să desfășoare în Anglia pe stadioane neutre, bine dezinfectate, începând cu data de 8 iunie.

Publicat: 10 05. 2020, 21:15
Actualizat: 13 05. 2020, 00:29