ASTA E GENIALĂ‚! Nicolaescu i-a propus lui Gigi să joace într-un film, dar a aruncat scenariul în WC:** „Cum să mă cheme Belciug? Eu sunt Leul, Tigrul, Ursul…” :))
Gigi Becali a declarat că regizorul Sergiu Nicolaescu i-a propus
să joace într-un film și a acceptat inițial, cu două condiții, „să
fie rol principal și să nu-l atingă vreo femeie”, dar a aruncat
scenariul la gunoi după ce a văzut că numele personajului pe care
trebuia să-l interpreteze era Belciug.
„Mi s-a propus să joc într-un film. Mi-a propus
Nicolaescu. Am luat scenariul, dar i-am pus două condiții: 1. Să
fiu rolul principal, 2. Să nu mă atingă nicio femeie în film. A zis
că acceptă. Mi-a adus scenariul, îi zicea „Ultimul corupt” sau cam
așa ceva. Eu eram pe un rol de parlamentar, mi se pare parlamentar
european.
A plecat și m-am uitat pe el. Mă chema Belciug. Direct
în coșul de la toaletă, la WC l-am pus! Păi tu îmi dai scenariu în
care mă cheamă Belciug? Cum să mă cheme Belciug?!? Pe mine să mă
cheme ceva frumos, să mă cheme Leul, Tigrul, să mă cheme Ursu, să
mă cheme Războinicu, dar Belciug? Băi ești nebun? Cum ar fi să mă
strige în film «Băi Belciug!». L-am luat și direct în coșul de la
WC l-am pus. Cum să-l cheme pe Becali Belciug? Ai înnebunit la
bibilică?„, a spus Becali.
Becali a menționat că filmul „Ultimul corupt” urma să fie
continuarea la „Poker”. „Filmul era o chestie de politică,
ultimul cutare, un fel de continuare la «Masa de poker» (n.r. –
Poker), sau cam așa ceva”, a explicat el.
Totuși, Becali a menționat că îi admiră activitatea artistică a
lui Sergiu Nicolaescu. „M-a sunat pe urmă. Mi-e rușine de
el. Doar când auzeam de el pe vremuri… L-am văzut o dată la
Panoramic, eu nu idolatrizez artiști, dar Sergiu Nicolaescu a fost
mare de tot”, a adăugat Becali.
Finanțatorul stelist a precizat că i s-a propus și a acceptat să
țină un discurs studenților de la Academia de Teatru și Film.
„Tot mă sună că vrea să țin un discurs la Academia de
Teatru și Film la studenți. Adică să le spun despre cum mă comport,
ce simt în fața camerelor. Cu asta te naști… Eu o să zic ce
trebuie să faci, dar trebuie să te și naști…”, a
explicat Becali.