E teroare pe străzile din Israel, după ce a avut loc un atac terorist în apropierea stadionului lui Hapoel. Mai multe persoane și-au pierdut viața și a urmat o avalanșă de bombardamente din partea Iranului.
Este panică totală în Israel. Iranul a lansat peste 300 de rachete balistice și a fost declarată stare de alertă în toată țara. În Tel Aviv cel puțin opt persoane și-au pierdut viața în urma unui atac terorist.
Pe stadionul lui Hapoel Tel Aviv trebuia să aibă loc un eveniment, dar în timp ce fanii se îndreptau spre stadion au fost informați că există posibilitatea unui atac terorist și trebuie să evite zona stadionului. Din păcate, informația nu a ajuns rapid la toată lumea din partea forțelor de ordine și mai multe persoane au fost surprinse de atac, chiar la intrarea pe arenă. Cei mai mulți au reușit să scape cu bine, fiind adăpostiți în interiorul stadionului, până când forțele de ordine i-au neutralizat pe teroriști.
Teroarea a ajuns la Tel Aviv, după ce doi terorişti au făcut un atac armat lângă stadionul Bloomfield. Împuşcăturile au avut loc în două locaţii diferite, una în apropierea arenei, unde nu exista în acel moment nicio activitate sportivă. Hapoel Tel Aviv plănuia însă să organizeze un eveniment (n.r. un toast pentru Rosh Hashanah) pe stadionul Bloomfield, la ora 18:45, ora locală. Cu câteva minute înainte, evenimentul a fost anulat, după instrucţiunile date de forţele de ordine. Dar deja mai multe persoane ajunseseră la club. În urma atacului din apropiere, forţele de ordine le-au interzis acestora să iasă din stadion”, notează presa israeliană, potrivit as.ro.
Atacul armat din Jaffa a fost comis de doi teroriști, dintre care unul era înarmat cu o pușcă de asalt. Potrivit serviciului israelian pentru intervenții de urgență, ambii teroriști au fost neutralizați, dar opt persoane și-au pierdut viața în urma schimbului de focuri.
Iranul continuă conflictul militar cu Israelul și apelează la toate metodele posibile. Totuși, Israel dispune de cel mai avansat sistem de apărare aeriană și a reușit să neutralizeze peste 300 de rachete balistice. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că iranienii au comis o mare greșeală și vor plăti scump.
„Iranul a făcut o mare greșeală în seara aceasta și va plăti pentru asta. Regimul din Iran nu înțelege hotărârea noastră de a ne apăra și hotărârea noastră de a riposta împotriva dușmanilor noștri. Ne vom ține de regula pe care am stabilit-o: oricine ne atacă – îl vom ataca”, a spus Benjamin Netanyahu, potrivit Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER