Forfota pe care o făceau fanii fotbalului pe stadion nu se mai regăsește nicăieri, iar vizitele turiștilor curioși să ajungă pe vestitul Maracana au fost suspendate din cauza unor probleme existente în zonă.
Atât în stadion cât și în apropiere au fost raportate zeci de jafuri și acte de vandalism . Recent a avut loc o spargere în interiorul clădirii, care a dus la pierderea unor echipamente scumpe și monumente prețioase, printre care și bustul jurnalistului Mario Filho, după care a fost numită principala intrare a stadionul.
O serie de lupte au transformat gloriosul Maracana într-un stadion degradat complet. Starea acestuia arată faptul că stadionul nu este capabil să găzduiască principalele cupe sezoniere, care urmează să se desfășoară în Rio de Janeiro sau orice alt turneu viitor.
Dead grass, 7000 seats torn out – iconic #Maracana stadium in a sorry state after costly reforms for #Brazil #WorldCup and #Olympics pic.twitter.com/ojmK6QCvhb — Shasta Darlington (@ShastaCNN) 25 ianuarie 2017
Dead grass, 7000 seats torn out – iconic #Maracana stadium in a sorry state after costly reforms for #Brazil #WorldCup and #Olympics pic.twitter.com/ojmK6QCvhb
— Shasta Darlington (@ShastaCNN) 25 ianuarie 2017
În urma reportajului realizat, publicația CNN a scos la iveală starea deplorabilă a stadionului.”Pereții au început să fie mâncați de viermi, mai multe ferestre și uși au fost rupte sau deteriorate, iar din totalul de 78.000 de locuri ale stadionului, aproximativ 10% lipsesc. Sunt lucruri pe care le puteți observa și dumneavoastră, cum ar fi iarba și scaunele deteriorate” a susținut pentru CNN purtătorul de cuvânt al firmei responsabile cu întreținerea stadionului Maracana.
„Cu toate acestea, ceea ce ne preocupă cel mai mult este siguranța oamenilor care vin pe Maracana. Trebuie să facem lucrurile în așa fel încât oamenii să se simtă siguri, cum ar fi acoperișul stadionului, care nu a fost compromis”, a conchis îngrijorat purtătorul de cuvânt al Maracana SA.
Au apărut mai multe dispute în ceea ce privește persoanele care se ocupă de întreținerea stadionului Maracana, care implică organizatorii JO 2016, statul Rio și firma de întreținere Maracana SA.
Potrivit purtătorului de cuvânt al firmei Maracana SA, statul Rio a încălcat contractul semnat de comitetul Olimpic, care și-a asumat controlul asupra stadionului. Acesta acuză faptul că stadionul nu a fost returnat în condițiile stipulate în contract.
Răspunsul celor din comitetul olimpic a fost acela că ei nu sunt responsabili pentru problemele cu care se confruntă stadionul acum. Prin urmare, nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru întreținerea stadionul pe care Pele marca cele mai frumoase goluri în tricoul Braziliei.
Ultimul eveniment care s-a disputat pe Maracana a fost meciul caritabil Zico, care are loc anual în luna decembrie.
În afară de găzduirea Jocurilor Olimpice de la Rio din 2016, pe stadionul Maracana s-au desfășurat și finala Fifa World Cup din 2014, Cupa Confederațiilor din 2013 și Jocurile Pan-Americane din 2007. De asemenea, au fost organizate numeroase concerte și turnee de fotbal regionale.
Construit în 1950 pentru a găzdui Fifa World Cup, stadionul Maracana a fost martorul finalei dintre Brazilia și Uruguay (cunoscută sub numele de Maracanazo, în care Uruguay s-a impus cu 2-1), care s-a desfășurat în fața a aproape 200.000 de oameni, făcându-l cel mai mare stadion din lume, din punct de vedere al capacității.
Articol scris de Emma Bârsan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER