Au crezut că nu văd bine! Câini albaștri pe străzile unui oraș din Rusia. Ce spune poliția | VIDEO
Imagini incredibile în Rusia! Mai multe poze și filmulețe cu câini de culoare albastră au apărut zilele acestea pe rețelele sociale. Patrupezii au plecat de lângă o fabrică abandonată, iar autoritățile încearcă prinderea lor.
Câteva imagini, precum și două filmulețe postate pe internet arată o haită de câini maidanezi din orașul Dzerjinsk care au blana colorată în colorată albastru. Orașul se află în regiunea Nîjni Novgorod și are o populație de 261.000 de oameni.
Câini albaștri pe străzile unui oraș din Rusia. Imaginile care au făcut furori pe internet
Până acum șase ani, acolo a funcționat o uzină chimică, închisă din cauza problemelor financiare. Specialiștii cred că această culoare provine de la sulfatul de cupru, utilizat în locul respectiv. Substanța respectivă poate cauza iritații, precum și arsuri pe piele.
„Purtăm discuții cu cei din fabrică, încercăm prinderea lor, pentru a stabili exact dacă aceasta este motivul pentru care animalele au blana albastră”, a transmis poliția.
Andrei Misliveț, ultimul director al uzinei, a confirmat faptul că acolo se mai găsesc depozite de sulfat de cupru. „Probabil că animalele s-au tăvălit în acesta”, a presupus el. Unii internauți au glumit: „Cățeii seamănă cu personajele din desene animate”, dar au fost, rapid, liniștiți: „Nu e nimic de râs! E vorba despre o catastrofă ecologică, nu de poante!”
Ironia sorții face ca echipa locală de fotbal, care activează în liga a 3-a rusească, să se numească Chimic Dzerjinsk.
Activiștii de mediu acuză că fabrica care a fost închisă în 2015 a fost una dintre marii poluatori din zonă, fiind afectată nu numai sănătatea animalelor, ci și a locuitorilor orașului.