Primăria București a pierdut o sumă colosală după ce Nicușor Dan nu a lăsat-o pe FCSB să joace pe Arena Națională.
În ultimele luni, FCSB nu a putut să-și dispute meciurile, considerate acasă, pe Arena Națională, deoarece cel mai mare stadion din țară a fost închiriat pentru mai multe concerte.
Deși campioana României spera să revină pe Arena Națională începând cu meciul contra Petrolului, programat pe 21 septembrie, acest lucru nu se va întâmpla. Motivul? În perioada 20-22 septembrie, lângă Arena Națională, va avea loc Asia Fest. Astfel că FCSB va disputa meciul cu Petrolul pe stadionul „Steaua”, unde gazonul nu se află într-o stare optimă.
Tarifele pentru inchirierea Arenei Naționale sunt stabilite prin hotărâre de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). În ceea ce privește meciurile celor de la FCSB, s-a stabilit, prin hotărârea consiliului 59/2017, că vor fi practicate tarife diferite de cele standard, negociate în fiecare an.
Tarifele pentru închirierea Arenei Naționale în funcție de suprafață și durată:
Astfel, în cazul în care ar fi închiriați peste 5.000 de mp, Primăria București ar încasa 32.859 lei, adica 6.572 euro, pentru cele trei zile în care se desfășoară Asia Fest.
Pentru fiecare meci disputat de FCSB pe Arena Națională, campioana României scoate din buzunar 17.000 de euro (taxă de închiriere), plus 10.000 de euro (taxă pentru serviciile de operare), un total de aproximativ 27.000 de euro.
Un calcul simplu ne arată că municipalitatea ar fi încasat cu 20.428 de euro mai mult, dacă ar fi închiriat Arena Națională celor de la FCSB, pentru un singur meci, în detrimentul organizării Asia Fest, care se întinde pe trei zile.
Marți, Nicușor Dan a anunțat că, pe Arena Națională, gazonul va fi schimbat, iar costurile vor fi suportate de organizatorii concertelor susținute de Coldplay și Ed Sheeran.
„Schimbăm gazonul de pe Arena Națională. Săptămâna aceasta am început înlocuirea suprafeței de joc cu un gazon nou, de tip hibrid, la standardele impuse de UEFA.
Astfel, meciurile din campionatul intern și cupele europene vor putea fi jucate la cel mai înalt nivel. Soluția tehnică aleasă presupune instalarea unui gazon natural premium, ranforsat cu fibre polimerice până la o adâncime de 12 cm, și este superioară din punct de vedere tehnic față de cea a carpetei hibride.
Datorită acesteia, următoarea înlocuire de gazon va fi mai ușoară și nu va afecta infrastructura terenului. Costurile pentru înlocuirea gazonului sunt suportate integral de organizatorii concertelor Coldplay și Ed Sheeran care au avut loc în această vară pe Arena Națională”, a scris Nicușor Dan, pe contul său de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER