ProSport vă prezintă detaliile fabuloase din dosarul secretizat în care Florinel Coman a primit 11 luni de închisoare.
Tot scandalul din jurul fostului fotbalist de la FCSB a început după ce a fost prins cu un permis de conducere fals.
Potrivit gandul.ro, Florinel Coman a fost condamnat la 11 luni de închisoare cu suspendare pentru faptele sale.
În plus, internaționalul român este obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcției Educație Cultural – Sportivă și Îngrijiri Comunitare din cadrul Primăriei Voluntari pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.
Totodată, pentru că a depășit limita de viteză admisă, i-a fost aplicată sancţiunea contravenţională a amenzii de 870 lei (echivalentul a șase puncte amendă).
Pe data de 22 februarie 2021, Florinel Coman a fost oprit de un echipaj de poliție în timp ce circula, pe Autostrada A2, cu o viteză de 165 km/h. La solicitarea polițiștilor, fotbalistul le-a prezentat un permis de conducere pentru categoriile A, B și BE, care, aparent, fusese emis de către autoritățile din Ucraina.
În plus, el le-a prezentat și un al doilea document, compus din 10 file cu menţiunea pe prima pagină ”INTERNATIONAL DRIVER LICENSE PERMISO DE CONDUIRE” şi poza sa pe ultima filă.
În urma verificărilor, s-a constatat că Florinel Coman nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere emis de autoritățile române sau ucrainene.
Florinel Coman a recunoscut, în fața autorităților, că și-a procurat un permis de conducere fals, în perioada februarie-aprilie 2019, când s-a aflat la Kiev (Ucraina), pentru a efectua un tratament de recuperare în urma unei accidentări suferite în timpul unui meci de fotbal.
Jucătorul a mai precizat faptul că a oferit 1.500 de euro unei persoane pe care a cunoscut-o în Ucraina, pentru permisul de conducere fals, dar pe care nu a putut-o identifica. Inițial, a stabilit că va plăti 1.000 de euro pentru permisul pe care l-a primit, deși nu a efectuat școala și nu a dat examenul în Ucraina, nefiind rezident, dar ulterior suma a crescut cu 500 de euro pentru că „perla” lui Gigi Becali a vrut să aibă mai multe categorii pe actul său! În timpul perioadei petrecute la Kiev, Coman susține că ar fi efectuat „7-8 ședințe” de condus cu un autoturism Volkswagen cu dublă comandă.
De menționat faptul că fostul fotbalist al celor de la FCSB a absolvit cursurile unei şcoli de şoferi în anul 2017, în România, nedefinitivând procedura de obţinere a permisului de conducere din cauza nepromovării examenului teoretic. Practic, Coman a picat „sala” și astfel nu a mai ajuns la „traseu”.
În urma datelor din dosar, Florinel Coman a fost condamnat la: – 9 luni închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere – 2 luni închisoare pentru uz de fals – 4 luni închisoare pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale
A rezultat o pedeapsă de 11 luni, căreia i s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere! În acest caz, sportivului i s-a aplicat pedeapsa cea mai mare (9 luni), căreia i s-a cumulat o treime din restul pedepselor (2 luni din totalul de 6 luni).
„L-am cautat pe Florinel să discut cu el şi să îl mai liniştesc. I-am spus că sunt alături de el şi l-am rugat să nu se uite pe la televizor şi pe site-uri în aceste zile. El este unul dintre jucătorii mei foarte importanţi din echipă. Din punctul meu de vedere, el trebuie să joace în următorul meci de campionat. Trebuie să fie bărbat şi să treacă peste acestă problemă. De ce să nu joace? În cel mai rău caz, el va primi cu suspendare. Nu este vreun infractor şi nu este recidivist. Am văzut că s-a facut atâta tam-tam după acest caz, dar unii văd că spun că nu a avut niciun fel de act la el. Te doare mintea de ce prostii pot să debiteze unii. Staţi liniştiţi că Florinel este bine şi nu îl lasă la greu Gigi Becali”, spunea Gigi Becali, în februarie 2021, pentru ProSport, după ce Florinel Coman a fost prins cu permisul fals.
„L-am cautat pe Florinel să discut cu el şi să îl mai liniştesc. I-am spus că sunt alături de el şi l-am rugat să nu se uite pe la televizor şi pe site-uri în aceste zile. El este unul dintre jucătorii mei foarte importanţi din echipă. Din punctul meu de vedere, el trebuie să joace în următorul meci de campionat. Trebuie să fie bărbat şi să treacă peste acestă problemă. De ce să nu joace?
În cel mai rău caz, el va primi cu suspendare. Nu este vreun infractor şi nu este recidivist. Am văzut că s-a facut atâta tam-tam după acest caz, dar unii văd că spun că nu a avut niciun fel de act la el. Te doare mintea de ce prostii pot să debiteze unii. Staţi liniştiţi că Florinel este bine şi nu îl lasă la greu Gigi Becali”, spunea Gigi Becali, în februarie 2021, pentru ProSport, după ce Florinel Coman a fost prins cu permisul fals.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER