Bănel Nicoliță a făcut o predicție curajoasă despre dominația lui FCSB în România, iar nici Gigi Becali nu avea în gând așa ceva.
Fostul jucător de la FCSB a făcut o declarație impresionantă despre viitorul campioanei României. Bănel Nicoliță crede că FCSB nu va avea probleme în Superliga în următorii cinci ani și se va impune în campionat fără emoții.
Bănel Nicoliță a evoluat la FCSB în perioada ianuarie 2005 – august 2011, pentru care a strâns 263 de apariții, 35 de goluri marcate și 42 de pase decisive. Bănel Nicoliță a declarat că FCSB va câștiga fără probleme campionatul în următorii cinci ani în Superliga, iar în acest sezon se va lupta cu U Cluj pentru titlu.
„Ați văzut ce a făcut Bîrligea. E un plus enorm pt FCSB. Echipa mai avea nevoie de un atacant și l-a găsit. Au plătit bani mulți pe el și a venit.
FCSB are cea mai puternică echipă și nu cred că vă mai pierde campionatul timp de 5 ani de zile de-acum încolo. Dacă se menține nucleul de jucători, asta e părerea mea.
FCSB se bate la titlu cu U Cluj, nu o dăm la o parte, sunt pe primul loc, conduc campionatul, domnul Sabău a făcut minuni! Bravo lui! Apoi, cu CFR Cluj, CSU Craiova. Rapid, Dinamo, nu cred că au forța necesară!
Rapid trebuie să își revină repede, a investit foarte mulți bani. L-au adus pe Marius Șumudică, el cunoaște cum poți câștiga un titlu. Este un atu. Poți să mai crezi că au șanse, nu mari, dar sunt acolo! Cred că va fi cel mai frumos campionat anul ăsta”, a declarat Bănel Nicoliță, la GSP.
Bănel Nicoliță a analizat și parcursul lui FCSB din faza principală a UEFA Europa League și a spus că se așteaptă ca echipa antrenată de Elias Charalambous să obțină cel puțin 10 puncte. De altfel, Nicoliță a lăudat prestația din deplasarea de la PAOK Salonic.
„Eu am spus-o de la început. Îmi doresc 10 puncte în grupa din Europa League și sunt aproape. M-am gândit la lot și cu cât ești mai motivat decât adversarul, poți să bați, indiferent că joci cu Rangers, cu Galatasaray, cu Real Madrid.
Când ești mai motivat, poți să faci o surpriză. Cum a fost și la meciul cu PAOK. Păi să câștigi în 10 oameni meciul cu PAOK? Cu stadionul ăla vulcanic? Cine credea? Nu credea nimeni!
Nu știu dacă va fi cu Manchester United cel mai greu meci. Depinde cum va ajunge în momentul ăla. Dacă Manchester United nu va mai avea nevoie de puncte, nu cred că va veni cu echipa bună, dar Manchester United rămâne Manchester United!”, a adăugat Bănel Nicoliță pentru sursa menționată anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER