Vizită inopinată la penitenciarul Jilava, acolo unde își ispășește pedeapsa fostul mare internațional român, Gică Popescu. Karim Benzema, atacantul de 24 de karate al lui Real Madrid, a ținut să discute față în față cu cel poreclit „Baciul”, anunță Fanatik.
Gică Popescu are parte de surprize la penitenciarul unde este încarcerat. După ce în trecut președintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, a ținut să îi facă o vizită și să îl încurajeze (românul a fost căpitan al formației de pe Camp Nou în a doua jumătate a anilor ’90), fostul mare internațional a avut surpiza să constate că este chemat la vorbitor de Karim Benzema.
„Suntem conștienți de impactul informației, dar nu există nici un dubiu! Popescu nici nu a vrut să discute despre această vizită. Nici măcar cu colegii lui de celulă. Când s-a dus la vorbitor, iar Benzema a fost văzut, informația s-a răspîndit în tot penitenciarul în mai puțin de trei minute. A prins autograf cine a putut, deși este interzis acest lucru„, au spus surse din interiorul penitenciarului pentru sursa citată.
Vizita internaționalului francez surprinde din toate punctele de vedere, între cei doi nefiind o legătură de prietenie solidă. Dincolo de diferența de 20 de ani, Benzema și Popescu nu au lucrat împreună la vreun proiect legat de „sportul rege”.
Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv, în 4 martie 2014, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, în Dosarul Transferurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER