Blestemul localității în care se află Ferma Dacilor sau o realitate coruptă. Cazul bărbatului căruia 20 de persoane i-au tăiat mâna și nimeni nu a făcut nimic: „Cornel Dinicu e o victimă! De atunci a pornit totul”

Redactor:
Robert Vișan

  • Publicat:

La trei săptămâni după ce Ferma Dacilor a ars și incendiul a îndoliat mai multe familii, martorii vin cu noi declarații terifiante.

În cadrul tragediei de la Ferma Dacilor au decedat și doi frați, juniori la CSA Steaua, respectiv New Stars.

Vecinul lui Cornel Dinicu a făcut declarații terifiante după tragedia de la Ferma Dacilor

Cornel Dinicu, patronul de la Ferma Dacilor, a acuzat că ar fi fost sabotat de „o mână criminală”.

Unul dintre vecinii săi susține că acesta ar fi victimă în toate cele întâmplate.

„Haideți să fim realiști. Mi s-au adus amenințări, că ce caut la televizor. Dar dacă domnul Dinicu era victima și murea în acest incendiu, cine era de vină. Eu nu sunt un om pregătit, dar trebuie să spun că omul ăsta a fost victimă aici, a fost un incendiu provocat”, a transmis vecinul lui Cornel Dinicu, la România TV.

Apoi, a dezvoltat. Vecinul proprietarului Fermei Dacilor a oferit declarații terifiante în ceea ce privește situația lui Cornel Dinicu și întâmplările petrecute de-a lungul timpului în localitate. Acesta a adus în discuție chiar implicarea unor interlopi din județ.

„Din toate punctele de vedere, nu am și nu am avut nicio relație cu acest domn Dinicu. Clădirea respectivă avea peste 100 de metri lungime și peste 10 metri lățime. Nu avea cum să ardă, dacă pleca focul dintr-un singur punct. Criminalul adevărat stă și se uită la noi la televizor. La două străzi de mine, acum 4-5 ani, 20 de inși taie mâna unei persoane și nu se ia nicio măsură. Putem să mergem că acolo e punctul cheie. Am pentru toate răspuns.

Eu am fost la mine la teren și am fost acuzat că am fost acolo să filmăm porcii lui Dinicu. Dar porcii erau luați și adevăratul mafiot e în libertate. Un nene de la DSV îmi dă amendă de 500 de milioane că nu am doi câini crotaliati, iar omului ăstuia Dinicu nu îi dă nicio amendă pentru sute de porci.

Omul ăsta e o persoană influentă, dar eu dacă port o conversație cu el, înseamnă că și eu sunt tot interlop. Eu nu am legătură cu el, o singură dată am mâncat la Ferma Dacilor, acum cinci ani. Acolo unde e Ferma a fost un drum. Acum a fost ocupat drumul și ne-au întors din drum oamenii domnului Dinicu, când am fost să filmăm, că au zis că filmăm porcii lui Dinicu.

Există o scară a puterii, domnul Dinicu e la jumătate, interlopii ăia mari sunt la județ. Poate el la rândul lui era doar un supus. Pe ăia de rangul 1 îi găsim la Consiliul Județean”, a mai spus vecinul lui Cornel Dinicu.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
Regulă nouă privind suspendarea și retragerea permisului de conducere. Se aplică în toate statele UE
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce concurenți au uimit
Chefi la cuțite, 26 martie 2025. Cine a câștigat a noua amuletă. Un concurent a primit cuțitul de aur. Ce…
×