Fostul doctor al lui Diego Maradona, anunț șocant. „Când m-am dus să-l văd a doua oară, se sinucisese!”

Alfredo Cahe, fostul doctor al lui Diego Maradona, susține că fostul mare fotbalist al Argentinei s-a sinucis.

Diego Armando Maradona a fost găsit mort pe 25 noiembrie, la vârsta de 60 de ani, iar fostul medic al argentinianului susține că „El Pibe” se săturase de tot ce în înconjura și că o asistentă care a fost alături de el până în ultima clipă i-a transmis că nu mai voia să trăiască.

Oficial, Diego Maradona a murit din cauza unui stop cardio-respirator, dar Alfredo Cache, unul dintre doctorii personali ai starului argentinian dezvăluie în timpul show-ului Confrontaodos, de la televiziunea Canal 9, că fostul fotbalist s-a sinucis.

Fostul medic al lui Diego Maradona susține că argentinianul s-a sinucis

„Ultima oară l-am văzut în viață la clinica Olivos, unde fusese operat. Era sedat și dormea. Nu am putut să vorbesc cu el sau cu psihologul sau cu psihiatrul. Pur și simplu, mi-au închis ușa în față”, a declarat acesta, adăugând: „Când m-am dus să-l văd a doua oară, se sinucisese. Cred că s-a sinucis pentru că se săturase de tot ce îl înconjura. Totul ce s-a întâmplat a dus la sinucidere. Una dintre asistentele care au stat cu el până la sfârșit mi-a spus: ‘Nu mai voia să trăiască. Era obosit’”, a mais pus medicul.

Cifrele lui Diego Maradona:

  • Maradona a jucat la 6 cluburi: Argentinos (1976-1981), Boca (1981-1982 și 1995-1997), Barcelona (1982-1984), Napoli (1984-1991), Sevilla (1991-1992) și Newell’s (1993-1994);
  • 312 goluri a marcat Diego Maradona în 588 de meciuri jucate de-a lungul carierei la echipele de club;
  • 91 de selecții a strâns „El Pibe de Oro” la naționala Argentinei în perioada 1977-1994;
  • 10 trofee a cucerit El Diez, cele mai importante fiind Cupa Mondială (1986), titlurile în Serie A (1987, 1990) și Cupa UEFA (1989).
Publicat: 19 12. 2020, 12:47
Actualizat: 19 12. 2020, 15:52