Câinele lui Malcom Edjouma s-a repezit la o fetiță de 7 ani, în Parcul Plumbuita. A fost chemată ambulanța după ce animalul fotbalistului de la FCSB a sărit la copil

Câinele lui Malcom Edjouma, mijlocaș la FCSB, ar fi atacat o fetiță de 7 ani în Parcul Plumbuita din Capitală și a fost nevoie de intervenția ambulanței pentru a-i acorda primul ajutor micuței.

Câinele rasa doberman îi aparține fotbalistului campioanei României și se plimba liber, fără lesă și botniță, prin parcul din nord-estul Bucureștiului, când s-a năpustit asupra copilei.

Câinele lui Malcom Edjouma a rănit o fetiță de 7 ani, în Parcul Plumbuita din Capitală. A fost chemată de urgență ambulanța

O fetiţă de şapte ani a fost rănită de un câine de talie mare, rasa doberman, în Parcul Plumbuita din Sectorul 2 al Capitalei. Micuța a fost rănită și a fost chemată de urgență ambulanța. Din fericire, micuței i-a fost acordat primul ajutor la fața locului și nu a avut nevoie de transport la spital.

Conform News.ro, animalul aparține lui Malcom Edjouma, fotbalist revenit în această vară la FCSB din Serie B, de la Bari. Câinele era plimbat la momentul atacului de către concubina mijlocașului grupării roș-albastre.

Câinele, un pui de doberman în vârstă de aproximativ şase luni, s-a apropiat rapid de fetiţă, se pare fără intenţia de a o muşca, și cel mai probabil pentru a se juca. Fetiţa a căzut la pământ şi s-a ales cu câteva zgârieturi.

„Ieri, 10 septembrie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 7 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 14.30, cu privire la faptul că, în zona unui loc de joacă, din Sectorul 2, o minoră ar fi fost atacată de un câine de talie mare.

Poliţişti din cadrul subunităţii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, în parc fiind identificată o femeie, care plimba un câine fără lesă şi botniţă”, a transmis, miercuri, Poliţia Capitalei.

Poliția a intrat pe fir. Cazul a fost preluat de Serviciul Protecţia Animalelor

Cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neluarea de către proprietarul / deţinătorul animalului a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra persoanei”, conform OUG 55/ 2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, anunță Poliția Capitalei.

„Precizăm faptul că nu a fost necesar transportul la spital. Ulterior, la adresa menţionată s-a prezentat si deţinătorul câinelui, un bărbat de cetăţenie străină. Cazul a fost preluat de către Serviciul Protecţia Animalelor, în vederea continuătii cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun”, a mai transmis sursa citată.

 

Publicat: 11 09. 2024, 13:07
Actualizat: 11 09. 2024, 13:12