Camelia Potec este însărcinată pentru a doua oară. „Visul s-a îndeplinit!” | FOTO
Camelia Potec (41 de ani), fosta mare sportivă a României, a anunțat pe rețelele de socializare că este însărcinată pentru a doua oară.
Camelia Potec este însărcinată pentru a doua oară. „Visul s-a îndeplinit!”
Într-un mesaj publicat pe Facebook și Instagram, Camelia Potec a dezvăluit că va deveni mamă pentru a doua oară, iar Caelia-Ioana va avea o surioară sau un frățior pe finalul anului 2023.
Fosta înotătoare în vârstă de 41 de ani este deja în ultimul trimestru de sarcină, dar a evitat să anunțe că este însărcinată mai devreme deoarece a avut o perioadă dificilă.
„Încep săptămâna prin a anunța/confirma că sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Iubesc copiii și am simțit cât de binecuvântată sunt atunci când a venit pe lume Caelia-Ioana.
De atunci, mi-am dorit pentru ea o surioară sau un frățior. Iată că astăzi, la cei 41 de ani ai mei, visul de a rămâne din nou însărcinată, s-a îndeplinit.
Am decis sa nu anunț până în acest moment pentru a mă proteja și a fi sigură că totul este bine. Nu mi-a fost deloc ușor in primele 2 trimestre de sarcină.
Acum, totul este ok!
Am intrat în ultimul trimestru!
Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și îmi cer scuze celor cărora nu am putut să le confirm atunci când m-au întrebat.
Suntem extrem de fericiți! Așteptăm cu sufletul la gură să apară această nouă minune în viața noastră!”, este anunțul făcut de Camelia Potec pe contul său de Facebook.
Camelia Potec și Sebastian Tudor au devenit părinți pentru prima dată în urmă cu trei ani
Campioana olimpică de la Atena și Sebastian Tudor, un om de afaceri care este și vicepreședintele AS47, mai au o fetiță, Caelia, în vârstă de trei ani.
Sebastian Tudor, soțul Cameliei Potec, dezvăluia pentru ProSport că Caelia îi va călca pe urme mamei sale. „Am vrea să facă sport pentru întreținere, nu neapărat pentru a ajunge o mare campioană. Iar înotul te ajută să te dezvolți armonios”, a mărturisit Sebastian Tudor pentru ProSport.
În vârstă de 41 de ani, Camelia Alina Potec a câștigat medalia de aur la 200 metri liber la Olimpiada de la Atena. Brăileanca a primit Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a cu două barete și Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I în 2004.