Când se vor căsători Alina Vidican și Claude Senhoretti! Milionarul a făcut marele anunț: „Sunt sigur că va fi minunat!”. Ce spune despre luna de miere

Alina vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea, se va căsători cu milionarul Claude Senhoretti pe data de 26 august. Anunțul a fost făcut chiar de către omul de afaceri.  

Milionarul brazilian se va căsători cu fosta soție a lui Cristi Borcea, la sfârșitul verii, iar vestea vine după ce Alina Vidican i-a cerut acordul fostului acționar de la Dinamo pentru a se căsători cu Claude.

Claude a mai dezvăluit că mai sunt multe de pus la punct până când va spune „da” în fața Stării Civile alături de Alina Vidican.

Când se vor căsători Alina Vidican și Claude Senhoretti

El a dezvăluit că de organizarea nunții se ocupă chiar viitoarea sa mireasă, alături de o companie de organizare de nunți, iar luna de miere va fi hotărâtă în curând.

„Ne vom căsători foarte curând și suntem foarte încântați! 26 august, anul acesta! Alina se ocupă cu o companie de organizare de nunți de tot ce este nevoie și sunt sigur că va fi minunat. Luna de miere va fi hotărâtă în curând, nunta este la mijlocul sezonului de curse, așa că poate fi chiar pe pistă (râde, n. red.) Glumesc cu asta, că dacă cer așa ceva că mă va ucide”, a spus Claude Senhoretti, potrivit Fanatik.

Cum s-au cunoscut Alina Vidican și Claude Senhoretti

În vârstă de 46 de ani, Claude este proprietarul unei afaceri de succes în Statele Unite, la Miami. Alina Vidican l-a întâlnit în momentul în care își cumpăra, cu 200.000 de euro, un Ferrari.

„Ne-am întâlnit acum mai bine de patru ani în urmă la deschiderea a Porsche Tower din Miami. Am văzut-o pe Alina de departe, nu a fost greu să o văd, ea era cea mai înaltă de acolo și cea mai frumoasă din tot locul (râde, n. red.). M-am apropiat de ea, dar era foarte rezervată. Dar când am început să vorbesc despre mașini, lucrurile s-au îmbunătățit”, a mai spus Claude pentru sursa citată.

Publicat: 15 06. 2021, 09:49
Actualizat: 15 06. 2021, 17:42