Căpitanul cu cărțile sub braț

Făcea stop elegant pe piept, își punea mingea pe dreptul și dădea pasă de 40 de metri. La capătul ei, Cămătaru, care dădea gol pe Rasunda. Alteori punea pieptul în cramponul advers, alteori ieșea cu mingea la picior, dribla, da, Costică știa să dribleze. Bătea lovituri libere, trăgea de la 30 de metri. Până pe la 25 de ani fusese atacant sau mijlocaș ofensiv și asta se cunoștea.

Făcea stop elegant pe piept, își punea mingea pe dreptul și dădea pasă de 40 de metri. La capătul ei, Cămătaru, care dădea gol pe Rasunda. Alteori punea pieptul în cramponul advers, alteori ieșea cu mingea la picior, dribla, da, Costică știa să dribleze. Bătea lovituri libere, trăgea de la 30 de metri. Până pe la 25 de ani fusese atacant sau mijlocaș ofensiv și asta se cunoștea.

Prin 1976 Craiova, cu Teașcă antrenor și cu Adrian Păunescu suporter de lux era în cantonament la Brașov. Antrenorul dorea să-l treacă pe linie moartă pe liberoul de atunci, veteranul Deselnicu, dar n-avea cu cine să-l înlocuiască. La un meci amical la Făgăraș poetului i-a venit ideea cu Ștefănescu, antrenorul a pus-o în practică, iar din acel moment Craiova și echipa națională au avut libero pentru următorii zece ani.
Costică Ștefănescu apare în puține dintre pozele de chef și de șpriț ale Craiovei Maxima. Îi lăsa pe cei mai tineri să se distreze. Prefera sala de teatru cârciumii și odihna nopților prelungite. Era intelectualul echipei, compensând prin cumpătare zbuciumul celorlalți. Avea un cerc restrâns de prieteni, apărea rar în public. În autocar sau în avion, când ceilalți o puneau de-o șeptică sau de-un zar, el citea.

Locuia în Craiova în blocul de lângă Prefectură, care atunci, în anii aceia, era Județeana de Partid. Acolo se adunau suporterii după marile victorii, să-i cânte sub balcon. Așa era atunci, după succesele europene mii de oameni făceau turul orașului, pe la fiecare jucător pe-acasă și se bucurau împreună cu ei.

Avea o Ladă roșie, își ducea copiii la școală, apoi mergea la antrenament. Uneori putea fi zărit în piață, cu sacoșa în mână, alteori în parc, lângă trotinetele celor mici. Sau în librăria din centru, răsfoind romane și plătind la casă pachete voluminoase de cărți.
Acesta era Costică Ștefănescu, ediție 1980. Cel din 2013 vă e cunoscut. Un tip la fel de retras ca și atunci, la fel de profund și la fel de temeinic. În martie am vorbit ultima dată cu el. L-am rugat să intervină prin telefon la Ora de ProSport, tocmai urma meciul cu Olanda. Cu greu a acceptat, invocând că sunt alții mai pricepuți. Decât el, cu 600 de meciuri și cu aproape 50 de ani de fotbal în spate!

Publicat: 21 08. 2013, 09:00
Actualizat: 29 08. 2013, 12:57