Cât costă hainele din colecția scoasă de fiica lui Ilie Năstase pentru legendarul ei tată
Ilie Năstase are toate motivele să fie mândru de fiica sa. Aceasta a lansat o colecție vestimentară dedicată chiar fostului mare tenismen, cu inscripția Nasty Tennis Club. Prețurile pornesc de la 89 de lei.
Studentă la Paris, în domeniul artei, Alessia a ținut să-și arate astfel aprecierea pentru legendarul ei tată. Produsele pot fi achiziționate prin intermediul magazinului online.
Fiica lui Ilie Năstase a lansat o colecție vestimentară dedicată fostului mare tenismen
Colecția oferă o gamă largă de obiecte vestimentare, de la pantaloni de trening la tricouri, hanorace, maiouri și șepci. Prețurile variază între 89 lei (prețul unui maiou) și 219 lei (prețul unui hanorac).
Lansată pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, colecția este specială din mai multe puncte de vedere. Îl onorează pe Ilie Năstase și marchează prima colaborare de modă a fiicei sale.
„Astăzi este una dintre cele mai emoționante zile din viața mea. Cu sufletul plin de recunoștință, vă prezint prima mea colaborare de modă, realizată împreună cu MO Club – o colecție care este un tribut adus tatălui meu, Ilie Năstase, și moștenirii sale legendare în tenis. Această colecție este mai mult articolele în sine – este o declarație de dragoste, respect și admirație pentru omul care a inspirat generații întregi pe teren și în afara lui.
Eu și tata suntem doi oameni sensibili, dar uneori nu știm să ne exprimăm sentimentele așa cum ne-am dori. Prin această colecție, am reușit să îi arăt puțin din cât de mult înseamnă el pentru mine și pentru cei care iubesc tenisul.
A fost un moment unic și de neuitat să lucrăm împreună, să ne fotografiem purtând această colecție și să împărtășim această experiență. Tata este o legendă, nu doar pentru sport, ci și pentru mine, iar să știu că am realizat acest proiect pentru el și cu el mă umple de o bucurie profundă.
Vreau să mulțumesc din suflet echipei MO Club pentru că a transformat această idee într-o realitate atât de frumoasă. Aceasta este mai mult decât o colecție – este o poveste despre sport și artă. Tata, această colecție este pentru tine. Pentru tot ce ai însemnat și încă însemni. Te iubesc”, a fost mesajul transmis de Alessia Năstase pe rețelele de socializare.
Țiriac a cumpărat un tablou realizat de fiica lui Ilie Năstase
În paralel cu moda, tânăra își va continua, evident, parcursul în lumea artei. Aceasta este marea ei pasiune, descoperită de la o vârstă fragedă. Ion Țiriac s-a numărat printre cei care i-au apreciat talentul și achiziționat tablourile.
„A fost prima mea pasiune de când aveam patru, cinci ani. Când stăteam la casă mă duceam în fiecare zi şi desenam un pod, pictam. În fiecare zi făceam ceva nou. Mereu am ştiut că ăsta e drumul meu.
(n.r. – Ion Ţiriac i-a cumpărat o lucrare) A făcut-o şi pentru că i-a plăcut mult ce am făcut la expoziţia pe care am avut-o. Cu 400-500 de euro a cumpărat-o, suma corectă”, a dezvăluit recent Alessia Năstase, pentru orangesport.ro.