Cât costă nunta lui Ianis Hagi! Naşul fiului lui Gică Hagi, legătură de sânge cu naşul „Regelui”
S-a aflat cât costă nunta lui Ianis Hagi și Elena Tănase, iar nașul de cununie al fotbalistului are legătură de sânge cu nașul lui Gică Hagi.
Cununia religioasă a fiului lui Gică Hagi se va desfășura în aceeași zi în care se dispută finala Campionatului European din Germania, motiv pentru care data nunții lui Ianis Hagi a stârnit rumoare prin rândul fanilor naționalei noastre, înainte de startul turneului final.
S-a aflat cât va costa nunta lui Ianis Hagi. Nașul e rudă cu nașul lui Gică Hagi
Ianis Hagi și Elena Tănase au făcut, deja, cununia civilă. La sfârșitul anului trecut, cei doi și-au unit destinele legal, însă, acum sunt deciși să meargă împreună în fața altarului.
Nunta lui Ianis Hagi, care va avea loc pe 14 iulie, concomitent cu finala Campionatului European din Germania, va costa nu mai puțin de 200 de mii de euro. Totuși, cuplul și-ar fi recuperat investiția datorită generozității invitaților, care au oferit daruri de 300 de mii de euro. Astfel, Ianis Hagi și Elena Tănase ar rămâne cu 100 de mii de euro, în urma tuturor cheltuielilor, potrivit Digi Sport.
Cununia religiosă va avea loc la Biserica Sfântul Visarion din Capitală, la ora 15:00, unde vor fi însoțiți de nașii lor, Costel și Andreea Naciadis. Nașul de cununie al lui Ianis Hagi este un cunoscut om de afaceri din Constanța și este fiul lui Tănase Naciadis, nașul de cununie al lui Gică Hagi.
Petrecerea de nuntă se va desfășura la Palatul Știrbey, din Buftea, și va începe la ora 19:00, unde sunt așteptați aproximativ 500 de invitați.
Ce costum de nuntă va purta internaționalul român
Cu câteva zile înaintea cununiei religioase a lui Ianis Hagi și a Elenei Tănase, omul care s-a ocupat de ținuta vestimentară a fotbalistului, Claudiu Mănescu, a dezvăluit cum va fi îmbrăcat internaționalul român. Fiul „Regelui” va avea două ținute elegante, de culoare închisă, pentru a transmite seriozitate și, în același timp, eleganță. Costumele pregătite pentru Ianis Hagi au fost create conform dorințelor fotbalistului.
„Ianis va avea două ţinute foarte elegante. Mai multe veţi vedea în ziua evenimentului. Ţinutele în primul rând se aleg în funcţie de stilul şi personalitatea fiecărei persoane în parte. Apoi, foarte importantă este locaţia evenimentului. Dacă evenimentul se desfăşoară în aer liber, pe malul mării, alegem o ţinută cu lână, mătase, poate o ţinută lejeră.
În schimb, când este un eveniment elegant, black tie, tot timpul mergem pe un smoking cu reverele din mătase naturală. Pantalonul, papionul din mătase naturală… Asta înseamnă un dress code black tie. Ianis a trecut de nivelul acesta (n.r. de a alege din catalog). Ştie ce vrea. Împreună cu el am discutat şi ales detaliile în funcţie de stilul lui. Este un cunoscător în acest domeniu’, a mărturisit Claudiu Mănescu.