Apar noi informații despre cât de afectat e organismul lui Gigi Becali, de fapt, după accidentul cu Rolls-Royce-ul de 500.000 de euro!
Au apărut noi dezvăluiri privind starea de sănătate a lui Gigi Becali, după ce patronul de la FCSB a făcut accident cu Rolls-Royce-ul său de 500.000 de euro.
Apar noi informații despre cât de afectat e organismul lui Gigi Becali, de fapt, după accidentul cu Rolls-Royce-ul de 500.000 de euro!
Gigi Becali a făcut accident cu mașina sa Rolls Royce în valoare de 500.000 de euro, iar zdruncinătura pe care a resimțit-o a fost, în ciuda faptului că nu l-a afectat puternic, una destul de serioasă.
Omul de afaceri din Pipera era în drum spre casă, întorcându-se de la biserică, iar în zona centurii Capitalei a fost nevoit să vireze brusc și să iasă de pe carosabil pentru a evita un impact puternic al altui participant la trafic. Gigi Becali a scăpat nevătămat, însă a resimțit șocul, care a fost unul destul de puternic – ceea ce se poate deduce cu ușurință și din modul în care a fost avariat Rolls Royce-ul.
„S-a zguduit puţin. Accidentul a fost duminică, pe la 11 şi ceva. Venea de la biserică, iar noi am fost la el la spital, imediat după ce s-a terminat meciul (n.r. FCSB – FCU Craiova 2-1).
Pe la ora 2 am plecat de la spital. E OK. E bine, are un tonus bun, doar că groapa era destul de mare.
Şanţul a fost destul de mare. Bine că nu s-a răsturnat”, a spus Mihai Stoica, angajatul său de la FCSB, potrivit Orange Sport.
Gigi Becali a avut o fisură la cartilajul de la coastă
Cu toate că a plecat pe propriile picioare de la locul accidentului, medicii i-au descoperit lui Gigi Becali o mică problemă în zona coastelor, rezultată în urma accidentului rutier.
„Aveam 24 de ore să mă prezint să fac testele. Eu eram acasă, mă odihneam. Am zis să merg înainte să plec la mănăstire, că urma să plec la ora 4, ca la 6 să fiu la Vâlcea, aveam sfințire. După meci am fost întâi la spital, am făcut un CT, apoi ne-am dus la miliție.
Am vorbit cu ei la telefon. Mi-au spus: «Domnule Becali, conform legii, în 24 de ore trebuie să veniți să faceți toate testele, constatările, proces verbal». Aveam nevoie și de dovadă, altfel nu puteam face mașina, plăteam eu zeci de mii de euro.
De ce am mers la spital? Mă durea puțin coasta, am făcut CT și era o mică fisură la cartilaj la coastă”, a declarat patronul de la FCSB, Gigi Becali.
Acesta s-a prezentat în noaptea accidentului la Poliție pentru a i se recolta probe biologice.