Cataclism în TVR: șeful delegației din Qatar ar fi plătit din contul personal 425.000 de euro pentru biletele pe care le-a vândut ulterior la „bișniță”
Cristian Oprean, conducătorul delegației TVR la CM din Qatar care a cumpărat în numele televiziunii nu mai puțin de 712 tichete, vândute ulterior la suprapreț, ar fi cheltuit o sumă exorbitantă în schimbul acestora: 425.000 de euro!
Cristian Oprean a cumpărat 712 tichete și ar fi cheltuit 425.000 de euro!
Conform GSP, jurnalistul care și-a prezentat deja demisia din TVR la data de 10 ianuarie, după iscarea scandalului, ar fi cheltuit nu mai puțin de 600 de euro pentru un bilet.
Mai mult, toată plata s-ar fi făcut într-o singură tranșă, pe data de 29 aprilie 2022. Astfel, s-a făcut o tranzacție de 425.000 de euro din conturile personale ale lui Oprean, dar în numele televiziunii publice, pentru cele 712 tichete.
„În noaptea de vineri, 29 aprilie 2022, în jurul orei două, trei dimineața s-a făcut o tranzacție de 425.000 de euro dintr-unul din conturile lui Oprean!
Acesta a achitat integral, într-o singură tranșă, suma totală pentru cele 712 bilete achiziționate pentru meciurile de la Campionatul Mondial din Qatar! Aproximativ 600 de euro pentru un bilet”, a dezvăluit un angajat al TVR, potrivit sursei citate.
Comunicatul TVR
Cristi Oprean a cumpărat, în numele TVR, peste 700 de bilete de acces la meciurile din cadrul Campionatului Mondial din Qatar. Televiziunea publică a hotărât, astfel, să depună plângere penală împotriva fostului angajat, care în urmă cu câteva zile și-a depus demisia din funcție.
Întreaga faptă a ieșit la iveală după ce un suporter a atras atenția asupra faptului că a achiziționat un bilet de la Oprean la suprapreț, iar apoi, când a încercat să pătrundă pe stadion, i s-au solicitat acte care să dovedească faptul că este angajat TVR.
„Inițial, TVR a demarat o procedură de cercetare disciplinară în urma unor e-mail-uri prin care un cetățean a reclamat faptul că domnul Cristian Oprean, coordonatorul delegației televiziunii publice la Campionatul Mondial din Qatar, i-a vândut bilete pentru partida Franța – Maroc. Tichetele erau marcate „ROTVR”, acestea fiind destinate Televiziunii Române, în calitate de broadcaster oficial al evenimentului pentru România, iar reclamantul nu a putut intra pe stadion din cauza condițiilor speciale în care biletele puteau fi folosite. De asemenea, cetățeanul a reclamat faptul că a plătit o sumă mult mai mare decât cea înscrisă pe bilete.
Ulterior, într-un interviu acordat Paginademedia.ro, domnul Cristian Oprean a declarat că a cumpărat un număr de 64 de bilete la Campionatul Mondial „pentru prieteni”, pentru „a ajuta”. Totodată, coordonatorul delegației TVR la CM din Qatar a recunoscut că nu a anunţat conducerea instituției pentru că „nu era nevoie” – în contextul în care aceste facilităţi erau oferite Societăţii Române de Televiziune de către FIFA prin intermediul EBU (European Broadcasting Union).
Cu toate acestea, ca urmare a consultării portalului oficial pus la dispoziţie de FIFA pentru comanda biletelor, reprezentanții TVR au aflat că domnul Oprean a achiziționat în numele TVR, dar fără să fie mandatat în acest sens, nu 64, ci 712 de tichete de acces la diferite partide ale CM de Fotbal 2022.
Prin acțiunile sale, domnul Cristian Oprean și-a depășit atribuțiile de coordonator al delegației TVR la CM din Qatar și a abuzat de poziția sa pentru a achiziționa și transmite altor persoane biletele emise de reprezentanţii FIFA pentru SRTv.
La începutul săptămânii trecute, domnul Oprean și-a înaintat demisia înainte ca cercetarea disciplinară demarată de conducerea TVR să fie încheiată, motiv pentru care procedura internă a fost sistată.
În aceste condiții, managementul TVR a decis sesizarea organelor de urmărire penală”, se arată în comunicatul remis de TVR pe marginea acestui subiect.