O sportivă din Venezuela, care a participat la 5 ediții ale Jocurilor Olimpice, a fost găsită moartă de polițiști în camera de hotel, după ce s-a asfixiat din cauza mâncării cu care s-a înecat.
Daniela Larreal Chirinos, o renumită ciclistă de pistă din Venezuela, a fost descoperită fără viață în reședința sa din Las Vegas vinerea trecută, în urma unei intervenții a poliției care a intrat pentru a verifica starea acesteia. Larreal a fost o prezență remarcabilă în probele de sprint din ciclism, incluzând Keirin, sprint și contra cronometru.
Daniela Larreal Chirinos a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice: Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Londra 2012. Deși nu a obținut medalii olimpice, ciclista venezueleană a câștigat numeroase distincții la jocurile sud-americane, competițiile pan-americane și Cupele Mondiale de Ciclism.
Autoritățile au fost alertate după ce Larreal, în vârstă de 50 de ani, nu s-a prezentat la locul de muncă de la hotelul unde era angajată. Se presupune că decesul său a survenit pe 11 august, cu o zi înainte ca colegii săi, îngrijorați, să informeze forțele de ordine. Potrivit unor surse apropiate anchetei, se crede că Larreal a decedat din cauza asfixierii. Autopsia ar fi relevat prezența unor resturi alimentare în trahee, sugerând că moartea a fost provocată de sufocare. Cu toate acestea, departamentul de poliție din Las Vegas nu a confirmat încă oficial cauza decesului.
Sportivii ce ajung să participe la Jocurile Olimpice ascund povești neștiute, precum și multe traume și eforturi pe care le-au îndurat în drumul către succes. Așa este și povestea halterofilei Mihaela Cambei, care a depus eforturi majore pentru a obține medalia de bronz la categoria 49 de kilograme la Jocurile Olimpice de la Paris. Tânăra din județul Bacău a declarat că în multe momente din viața sa simțea nevoia să facă lucruri de „oameni normali”, explicând sacrificiile pe care le-a făcut pentru a performa în sport.
„Da, am unele momente în care simt și eu nevoia de a face lucruri de oameni normali. Adică de a avea permisiunea… Și nu că nu aș avea-o, că dacă aș vrea tot m-aș duce. Dar nu e nevoie în sport de alte lucruri… Pe mine ce m-a ajutat, pe generația mea, este că am avut doar antrenori severi. Severi în ce sens. Nu agresivi, să mă bată, nu! Erau foarte stricți! Eu, la Botoșani, cât am stat acolo, 4 ani am fost la lotul de juniori înainte să ajung la lotul ăsta. Și, la fel, telefoanele se predau la 21:00 seara. Noi de luni până vineri stăteam doar să ne antrenăm și mergeam la școală și înapoi. Iar ca să ieșim în oraș aveam doar o oră pe săptămână. Oriunde… Mergeam la Carrefour sau la parc… Și te întorceai înapoi. Și dacă întârziai acea oră, al doilea weekend nu mai ieșeai! Adică stăteai închisă! Era și ceva psihic, pe atunci, ca și copil, era un pic nașpa”, a declarat Mihaela Cambei, la „Un Podcast”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER