Ce a făcut milionarul de 52 de ani pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Nu mai știe cum să o răsfețe: doar cei mai bogați își permit asta

Milionarul Arpad Paszkany, 52 de ani, nu are limite când vine vorba despre iubita sa mai tânără cu 24 de ani, Antonela Pătruț. Recent, milionarul și-a răsfățat mai tânăra iubită cu o plimbare cu un avion privat în Marbella.

În ultima sa postare de pe Instagram, Antonela Pătruț apare în fața unui avion privat cu care s-a plimbat în Marbella. Imaginile sunt însoțite de descrierea: „Pa Marbella. Ne revedem curând”.

Antonela Pătruț, răsfățată de iubitul milionar de 52 de ani. S-a plimbat cu avionul privat în Marbella

Fostul patron de la CFR Cluj nu se zgârcește deloc când vine vorba să-și răsfețe tânăra iubită, iar relația dintre cei doi durează de câteva luni bune.

Antonela Pătruț povestea, recent, că iubitul o răsfață cu cele mai frumoase cadouri. De Paște, aceasta a primit un automobil de lux. „După o lungă ședere în Dubai ne-am întors în Europa. În ultima perioadă am petrecut mai mult timp în Budapesta, oraș care îmi place foarte mult și pe care încep să îl cunosc din ce în ce mai bine. Am început să mă acomodez și cu circulația, conducând mașina pe care am primit-o pe Paște, un cadou minunat din partea iubitului meu. Fac progrese și în ceea ce privește învățarea limbii maghiare, îmi doresc până la sfârșitul anului să o pot vorbi fără probleme (…), a povestit Antonela Pătruț, potrivit click.ro.

În trecut, Antonela Pătruț a fost ispită la emisiunea „Insula Iubirii” și se descria ca fiind onestă și amuzantă, iar dorința participării era aceea de a se convinge dacă mai există relații solide între parteneri.„Fire amuzantă şi onestă, Antonela Pătruţ nu se va sfii să le spună tuturor drept în faţă ceea ce gândeşte. Antonela a venit pe Insula Iubirii din dorinţa de a descoperi oameni noi şi totodată pentru a vedea dacă mai există relaţii solide într-o lume destul de superficială”, era descrierea Antonelei Pătruț.

Cum s-a îndrăgostit de fostul patron de la CFR Cluj

Viața Antonelei Pătruț s-a schimbat radical, după ce s-a cunoscut, printr-un prieten comun, cu milionarul Arpad Paszkany. Cei doi au ajuns să fie împreună, iar de atunci par de nedespărțit.

„Ne-am cunoscut printr-un prieten la începutul lunii februarie și ne-am întâlnit prima dată față în față pe 14 februarie într-un cadru foarte romantic. A venit să mă ia cu avionul din București și am mers câteva zile în Malta unde ne-am cunoscut mai bine și practic de atunci suntem aproape non-stop împreună. Iubitul meu m-a cucerit prin faptul că ia mereu inițiativă și este un bărbat foarte cald și bun… ceea ce pe mine mă atrage foarte mult. Relația noastră a evoluat foarte repede și frumos iar acum totul e minunat. Ne-am mutat deja împreună și locuim în mai multe locații cum ar fi Malta, Budapesta și Marbella”, spunea tânăra, potrivit sursei citate.

Publicat: 02 09. 2024, 13:36