Ce a putut să facă o femeie, în direct la TV, după derby. Momentul i-a lăsat mască pe toți

Sursa foto: profimedia, 4.11.2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Un moment tensionat a acaparat atenția în direct la TV, după un derby din Premier League, iar în centrul acestuia s-a aflat o femeie.

Imediat după finalul partidei din Premier League, Manchester United – Chelsea, încheiată la egalitate, scor 1-1, a avut loc un moment de abuz rasial, în centrul căruia s-a aflat chiar prezentatorul emisiunii. Acesta a fost abuzat de către o femeie aflată pe stradă, de unde se transmitea în direct emisiunea la TV.

Moment incredibil, după Manchester United – Chelsea 1-1. Prezentatorul unei emisiuni a fost abuzat rasial â

FlexUTD găzduia emisiunea sa pe United View TV, în stradă, chiar după finalul derby-ului dintre Manchester United și Chelsea, încheiat cu o remiză, scor 1-1. Aflat în fața stadionului Old Trafford, acesta își expunea punctul de vedere în legătură cu meciul recent terminat, iar emisiunea a fost întreruptă de un moment mai puțin obișnuit, fiind întrerupt de o fană a lui United.

Flex se pare că i-a acordat un compliment unuia dintre prietenii femeii respective, însă aceasta pare că l-a abuzat rasial pe Flex, care a avut un moment de șoc, rămânând fără cuvinte.

„Asta a fost nebunie. Are noroc că nu… A fost complet nebunie. Este complet nebunie. Nu-mi vine să cred ce tocmai s-a întâmplat. Pur și simplu pleacă calm, dar nu ar trebui să i se permită să plece așa. Cineva trebuie să-i spună că nu poți face asta. Serios, nu-mi vine să cred.

Nu mă vedeți deseori fără cuvinte, dar nu-mi vine să cred. Procesez asta, sunt complet furios. Trebuie să i se spună: ‘cine naiba ești tu, ce e asta?”, a spus FlexUTD, în direct, citat de thesun.co.uk.

Autoritățile și un jucător al lui Manchester United au intervenit 

Flex a postat ulterior pe rețelele sociale o fotografie cu chipul femeii, astfel încât aceasta să poată fi identificată de autorități, iar Harry Maguire, una dintre vocile importante din vestiarul lui United, i-a scris un mesaj de susținere lui Flex. De altfel, și oficialii lui Manchester United au luat legătura cu organele responsabile pentru ca cea care a comis abuzul rasial să fie identificată și prinsă cât mai rapid.

„Dezgustător. Sper că ești bine, @FlexUTD, suntem cu toții uniți”, este mesajul transmis de Harry Maguire, pe platforma X.

„Am fost șocat și dezgustat de ceea ce am auzit. Din păcate, aceasta este realitatea pentru mulți oameni de culoare în diverse domenii ale vieții noastre sociale. A fost încurajator să văd susținerea atât online, cât și pe stadion, condamnând ce s-a întâmplat. Acest comportament trebuie să aibă consecințe, a fost și va fi întotdeauna inacceptabil”, a mai adăugat Flex pentru sursa menționată anterior.

Publicat: 04 11. 2024, 19:36