Ovidiu Hațegan a condus de la centru meciul demonstrativ organizat pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală cu scopul strângerii de fonduri pentru fundația lui Mihai Neșu, iar la final a fost întrebat despre revenirea în arbitrajul de elită, în contextul în care se știe că el nu a mai oficiat la nivel profesionist după acel infarct suferit în martie 2022.
El a dat de înțeles că momentul revenirii sale în arbitrajul de cel mai înalt nivel va veni la un moment dat, dar a explicat că nu dorește să grăbească pașii care trebuie făcuți în atingerea acestui deziderat.
Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru invitație, lui Mihai Neșu și tuturor care s-au implicat în acest eveniment, un moment foarte plăcut pentru mine, dar în această seară este doar despre Mihai Neșu. Mă bucur că am văzut mulți copii. Vreau să o iau pas cu pas, nu vreau să mă grăbesc, împreună cu medicii și toate persoanele din Comisie, Kyros și toți cei implicați, nu vreau să ne grăbim. Îi urez mult succes, multă sănătate și sper să ne întâlnim curând”, a spus Ovidiu Hațegan, la Pro Arena.
Vreau să mulțumesc organizatorilor pentru invitație, lui Mihai Neșu și tuturor care s-au implicat în acest eveniment, un moment foarte plăcut pentru mine, dar în această seară este doar despre Mihai Neșu.
Mă bucur că am văzut mulți copii. Vreau să o iau pas cu pas, nu vreau să mă grăbesc, împreună cu medicii și toate persoanele din Comisie, Kyros și toți cei implicați, nu vreau să ne grăbim. Îi urez mult succes, multă sănătate și sper să ne întâlnim curând”, a spus Ovidiu Hațegan, la Pro Arena.
Faptul că la acest joc demonstrativ au fost prezenți destul de mulți copii l-a impresionat și pe Gică Hagi, cel care a fost antrenorul echipei România All Star.
„Un spectacol, toate pentru Mihai (Neșu), merită lucrul acesta, felicitările mele pentru puterea pe care o are. Mulți copii, incredibil, foarte bine că au venit, să îi cunoască pe foștii jucători. (n.r. despre Florin Cernat) Un profesor, unul dintre jucătorii care mi-au plăcut foarte mult”, a spus și „Regele” după meci, tot la Pro Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER