Potrivit publicației de specialitate Forbes, Silvio Berlusconi a adunat o avere fabuloasă, care l-a ajutat să se plaseze în TOP 400 miliardari ai planetei. Cui îi va rămâne averea după moartea legendarului patron de la AC Milan.
Luni, 12 iunie 2023, Silvio Berlusconi, cel mai mare patron din fotbalul italian, a murit la vârsta de 86 de ani. Controversatul politician era internat de trei zile în spitalul San Raffaele din Milano, unde și-a dat și ultima suflare.
Silvio Berlusconi avea probleme grave respiratorii și, de asemenea, se lupta cu o formă de leucemie, motiv pentru care în ultimele luni a stat mai mult internat prin spitale. Din nefericire, starea lui s-a agravat în ultimele 24 de ore și doctorii din Milano nu i-au mai putut salva viața.
Silvio Berlusconi lasă în urma sa o moștenire legendară, iar Italia îl va avea ca punct de reper pentru totdeauna, după cum a precizat inclusiv politicianul Matteo Renzi, lider al partidului Italia Viva:
„Silvio Berlusconi a făcut istorie în această țară. Mulți l-au iubit, mulți l-au urât: toată lumea trebuie să recunoască astăzi că impactul său asupra vieții politice, dar și economice, sportive și de televiziune a fost fără precedent”, a scris Renzi, printre altele, pe Twitter.
Ascensiunea fuliminantă a lui Silvio Berlusconi a început încă din anii ’70, când acesta a transformat grupul media Fininvest într-o forță la nivelul Italiei. Berlusconi a importat multiple producții americane, cum ar fi „Baywatch”, care au făcut senzație în Peninsulă. Din grupul media Fininvest face parte inclusiv postul de televiziune Mediaset.
În anii 1990, Berlusconi și-a făcut debutul pe scena politică, iar peste doar patru ani, în 1994, a fost ales pentru prima dată în funcția de prim-ministru al Italiei. Ulterior, el a mai câștigat două mandate: 2001 – 2006 și 2008 – 2011.
De asemenea, Silvio Berlusconi a fost o figură extrem de importantă și în lumea fotbalului. El a cumpărat clubul de fotbal AC Milan la data de 20 februarie 1986 și l-a salvat de la faliment. A investit sume colosale de bani, iar doi ani mai târziu „rossonerii” au cucerit titlul în Italia. În 1989, AC Milan a cucerit și Cupa Campionilor Europeni, încoronând investițiile lui Berlusconi.
Toate afacerile pe care le-a gestionat l-au ajutat pe Silvio Berlusconi să strângă o avere de miliarde de euro. El a fost declarat în repetate rânduri drept cel mai bogat om din Italia, iar în 2014 publicația Forbes estima că are o avere netă de 9 miliarde de euro.
În prezent, potrivit aceleiași publicații, averea lui Berlosconi este de 6.9 miliarde de euro, sumă care îl plasează pe locul 352 în topul miliardarilor din întreaga lume.
Averea lui Silvio Berlusconi le va rămâne celor 5 copii pe care controversatul italian îi are: Marina, Pier Silvio, Barbara, Eleonora, Luigi.
Șapte Ligi ale Campionilor are AC Milan în vitrina clubului, cele mai multe, după Real Madrid (14). Dintre cele șapte, cinci au fost cucerite sub comanda lui Silvio Berlusconi: 1989, 1990, 1994, 2003, 2007.
De asemenea, tot sub conducerea lui Berlusconi, AC Milan a fost de opt ori campioană a Italiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER